Tragedie! Gabriela Sârmă Firea a vrut să plece din România, dar s-a măritat. Dacă o făcea, mulți bucureșteni nu mai dârdâiau astăzi în case

Ochii multora dintre bucureșteni se vor umple de lacrimi, de ciudă, când vor citi aceste rânduri despre intențiile de tinerețe nematerializate ale Gabrielei Firea care voia să plece, după facultate, oriunde peste graniță, în Europa sau în Statele Unite. Ghinion! Incompetenta din fruntea Primăriei Generale, originară din Bacău, s-a îndrăgostit însă de București, s-a măritat de tânără și nu a mai plecat, ajungând în cele din urmă să calamiteze metropola pe care o iubea.

"O țară din care am vrut să plec când am venit de la Bacău în București la studii, la facultate. Am vrut să plec după facultate oriunde în Europa sau în Statele Unite, dar m-am îndrăgostit de București, de bucureșteni, m-am căsătorit, l-am avut pe Tudor. La 23 de ani deja eram mama și nu am mai putut pleca din acest oraș superb care, într-adevăr are și multe probleme de dezvoltare, pe care încercăm să le rezolvăm în fiecare zi și îmi doresc un București modernizat (...) Sunt un român care nu și-a putut părăși țară pentru un trăi mai bun. Probabil că în altă țară aș fi avut mai mulți bani, dar banii pentru mine nu sunt pe primul loc. Am decis să rămân în țară și nu îmi pare deloc rău. Sunt îndrăgostită de țară mea, de orașul meu, de români, chiar și de cei care mă critică", a spus Firea.

Primărița Capitalei iubește atât de mult acest oraș încât, în cei trei ani de mandat, aproape l-a calamitat (regia de termoficare a orașului a intrat în faliment, traficul este infernal, poluarea s-a agravat, transportul în comun este problematic în ciuda investițiilor uriașe etc) și s-a apucat să discrediteze poate cea mai admirabilă inițiativă civică din ultimii 30 de ani: spitalul oncologic pentru copii ridicat de ong-ul Dăruiește Viață din donațiile a sute de mii de români. DETALII AICI.

Un bilanț corect al celor trei ani de mandat PSD-Gabriela Firea la PMB găsiți AICI.