Trei decenii de la Podul de Flori! Pod din Pod se face Rai, adică UNIRE: Basarabia e România!


Trei decenii de la Podul de Flori! Pod din Pod se face Rai, adică UNIRE: Basarabia e România!

Se împlinesc trei decenii (6 mai 1990-6 mai 2020) de la luminosul și imperativ necesarul moment al Podului de Flori care a pulverizat Cortina de fier de peste Prut, invocând legitimitatea Unirii și arătând întregii lumi că de o parte și de cealaltă a râului de lacrimi locuiește unul și același popor a cărui reîntregire reprezintă un deziderat istoric.

Jurnalistul basarabean Alecu Reniță își amintește cu tremur în frază, pe pagina de Facebook al domniei sale, de fluviul de români și de Prutul de flori (altminteri de lacrimi) care au pulverizat, la 6 mai 1990, Cortina de fier de peste Prut:  

”Anotimpurile Basarabiei. PODUL DE FLORI ! 6 mai 1990

Podul de flori a pulverizat Cortina de fier de pe Prut şi a arătat lumii întregi că de o parte şi alta a râului locuieşte unul şi acelaşi popor -- poporul român. În acea zi sfântă am văzut cum un râu de lacrimi s-a transformat într-un râu de flori, iar românimea despărţită timp de o jumătate de secol curgea ca un fluviu şi bucuria întâlnirii părea fără margini şi pentru totdeauna. Am trăit istoria la superlativ şi mulţi îşi amintesc că în acele clipe înălţătoare ne îmbrăţişam fraţii şi rosteam: Basarabia a înviat! Şi auzeam printre florile şi lacrimile de bucurie: Adevărat a înviat! (crâmpei din articolul "Podul de flori" de Alecu Reniţă). 

Propun atenţiei domniilor voastre 2 fotografii antologice ale maestrului Mihai Potârnice din colecţia revistei NATURA (natura.md), care arată frumuseţea unui neam reîntregit. 

Uitaţi-vă atent la fluviul de oameni din ziua de 6 mai 1990 -- acolo vă puteţi găsi sau să-i găsiţi pe fraţii, surorile, părinţii şi bunicii voştri”. 

Acest moment esențial pentru românii de pretutindeni este comemorat și de președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu – l-am numit pe domnul Ion-Andrei Gherasim, fost șef de cabinet al regretatului Senior –, care amintește însemnătatea Podului de Flori ca un simbol al dărâmării zidului sovietic care exista de jumătate de veac:

”6 mai 2020, se împlinesc 30 de ani de la emoționantul moment al unirii, al îmbrățișării frățești între românii de dincolo și de dincoace de Prut, numit în mod simbolic și rămas de-a pururi în istorie drept "Podul de Flori". Peste un milion de patrioți au dat mesajul clar al refacerii naționale, al reîntregirii familiilor, al dărâmării zidului sovietic care exista de jumătate de veac.

Începând cu orele 19,00, TVR Moldova va face o emisiune specială, la care am avut onoarea să fiu invitat să particip, în direct prin skype”, scrie Ion-Andrei Gherasim.  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.