”Trei Grăsani”, o culme a proletcultismului. Povestea care avea scopul de a-i transforma pe copii în revoluționari comuniști

Din tonele de maculatură proletcultistă pe care anii grei ai comunismului genocidar le-au stivuit, până la sufocare ideologică, pe rafturile librăriilor de altădată, se desprinde cazul inedit al basmului „Trei Grăsani": o fantezie revoluționară care traduce, pe limba și înțelesul celor mici, puciul bolșevic din octombrie 1917, moment în care criminalul în masă Vladimir Ilici Lenin a acaparat puterea prin forța armelor, la Petrograd, înlăturând Guvernul provizoriu socialist condus de Alexandr Kerenski.

În subsidiar, povestea – scrisă de Iuri Oleșa (1899-1960), un notoriu propagandist sovietic, considerat unul dintre cei mai importanți nuveliști ruși din secolul al XX-lea – avea un scop bine determinat: acela de a-i transforma pe copiii din statele comuniste, considerați mai „buni” și mai „activi" decât cei ai occidentalilor, în mici revoluționari bolșevici, în oponenți cruzi ai „dușmanilor poporului” și în mari iubitori ai proletariatului de pretutindeni.


Nu în ultimul rând, publicarea succesivă în România a povestirii ”Trei Grăsani” – în 1966, și-apoi în numeroase tomuri, într-o ediție cartonată de lux, în '85-'86, amplu ilustrată – ne demonstrează că textul lui Oleșa impune o lectură atentă, în cheia reeducării comuniste care era concepută de așa factură încât să preia subiectul „din fașă" și să-l poarte apoi de nas, prin diviziile de șoimi ai patriei, pionieri și UTC-iști, cu scopul de a-i spăla creierul și a-l transforma, încă din anii fragezi ai copilăriei, într-un instrument al partidului unic. Există și un teatru radiofonic.

Măcelul revoluției bolșevice, eroism pentru copii

Pe scurt, acțiunea poveștii se petrece într-un regat aflat sub odioasa opresiune a celor trei grăsani – un soi de încarnare tricefală a tiranilor burghezo-imperialiști, personaje diabolice care și-au sărăcit și înfometat propriul popor, pe care îl exploatează din plin pentru a-și asigura o viață de trândăvie și îmbuibare. De la un capăt la altul, textul e străbătut de un puternic fior revoluționar: proletariatul suburbiilor se răzvrătește în repetate rânduri împotriva despoților, pe care îi alungă într-un final glorios, instaurând o republică utopică în care nu mai există sărăcie, inechitate și tristețe. Totul devine frumos și luminos.

Dușmanul de clasă  

Pentru a se asigura că nu scapă nimănui, nici măcar copiilor, Oleșa prezintă teoria marxist-leninistă a luptei de clasă sub forma unor dihotomii simpliste, dar eficiente când țintele sunt copii, operate între cei grași, bogați și urâți (asupritorii hulpavi și imorali, dușmanii de clasă ai poporului muncitor) și cei slabi, săraci și frumoși (proletariatul bâlciurilor și mahalalelor, poporul revoltat care e încurajat să pună mâna pe arme și să îi alunge pe grăsanii imperialiști, aducând astfel libertatea, dreptatea și egalitatea socială).

Gulagul

Totuși, în comparație cu bolșevicii lui Lenin, revoluționarii lui Oleșa dau dovadă de ”mărinimie” și nu-i execută pe grăsanii asupritori, care sunt azvârliți în spatele gratiilor – adică în Siberia, sau oriunde altundeva în planeta Gulag. Este un sacrificiu mincinos pe care politica îl face poveștii. În schimb, textul abundă de simboluri sovietice - un spațiu esențial în economia poveștii este așa-zisa Piața a Stelei, stăjuită de o stea gigantică. Puhoaiele de contestatari poartă steaguri roșii pe care sunt inscripționate lozinci caraghioase dragi proletariatului, „traduse” pe înțelesul celor mici: „Tot ce este făcut de mâna săracilor, aparține săracilor!", „Trăiască poporul!", „Jos cu leneșii și mâncăcioșii!".

Doctorul Arneri, adică Lenin. 

Personajele lui Oleșa sunt construite cu ingeniozitate, fiecare dintre acestea întruchipând „calitățile insurgente" ale unei categorii sociale, care ia parte cu îndârjire la organizarea puciului. O figură centrală este aceea a doctorului Gaspar Arneri, prezentat drept expert în 100 de științe – el joacă rolul lui Lenin. Personajul se vrea un apanaj intelectual al revoluției.

Armurierul Stalin 

La rându-i, armurierul Prospero (aka Stalin, prolificul genocidar) semnifică brațul înarmat al revoluției, conducătorul mișcării de frondă. El e prototipul soldatului sovietic gata să moară pe câmpul de luptă pentru victoria comunistă.

Un Troțki... afroamerican

Tenacitatea și imprevizibilitatea insurgentului proletar sunt întruchipate de gimnastul Tibul – există unii exegeți care au susținut că acesta l-ar simboliza pe Troțki; probabil că dacă Stalin ar fi gândit la fel, Oleșa n-ar fi ratat marile execuții din anii ꞌ30. Ironia face că, pentru a-l proteja de gărzile celor trei grăsani, doctorul Arneri îl unge pe gimnast cu o alifie curioasă, care-l transformă în negru. Savantul glumește mai apoi și-l aseamănă pe Tibul cu „un negru din America”. Printre personaje se numără și doi copii – micuța balerină Suoc și moștenitorul Tutti – meniți să aprindă, printr-un artificiu de empatie caraghioasă, torța revoluționară a tinerelor vlăstare comuniste.

Cartea e cartonată și este plină cu ilustrații mari, multicolore, eroii pozitivi fiind zugrăviți în conformitate cu preceptele ”iconografiei” bolșevice: au trăsături plăcute, mușchi bine conturați și priviri dârze. Prospero are părul roșu și-și poartă cămașa deschisă la ultimii nasturi, fiind descris într-o perpetuă acțiune de subminare a grăsanilor.

Trebuie să recunoaștem că povestea e uluitor de bine scrisă și oferă episoade de pură reverie, aventuri senzaționale și situații de un comic irezistibil. Cu toate acestea, din pricina substratului propagandistic, este puțin probabil ca „Trei Grăsani” să mai fie publicată de o editură din România. Sau poate că este din nou vremea ei…