Trei luni de guvernare liberală: Începeți să demolați PSD-ul sau vă va demola el, domnule Orban!

Cabinetul Orban e departe de a fi lipsit de păcate, dar, totuși, față de regimul Ciumei Roșii este o evoluție majoră. România s-a schimbat în bine, să nu ne ferim să spunem asta! În trei luni se putea face, poate, mai mult, dar nu pot să nu constat că liberalii au rezolvat câteva probleme majore:

- Legea recursului compensatoriu, care a scos în stradă, sute de criminali, violatori, pedofili și hoți, a fost abrogată.

- Jandarmeria a fost obligată să desecretizeze informațiile legate de represiunea din 10 august 2018

- A început un proces de selecție a noilor șefi ai DNA, DIICOT și ai Parchetului General. Pe lista celor promovați de ministrul Predoiu apar și câteva personaje controversate, inclusiv un plagiator, dar majoritatea par a fi procurori onorabili.

- Guvernul și-a asumat răspunderea pe legea alegerii primarilor în două tururi. Vom vedea dacă va reuși...

Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este ezitarea guvernului PNL de a începe demolarea structurală a PSD. Desigur, la televizor se ceartă foarte zgomotos. Dar lipsește atacul de substanță împotriva bandei care a jefuit România timp de aproape trei ani. Corpul de control al primului-ministru și departamentele ministeriale de control nu s-au activat și n-au scos la lumină hoțiile din guvernările Grindeanu, Tudose și Dăncilă. N-am auzit de nici un dosar înaintat DNA. Chiar așa de prea-cinstită a fost guvernarea PSD? Și, nuca de pe colivă, Raed Arafat, simbolul contrareformei în sănătate, este neatins în poziția de secretar de stat în ministerul de Interne.

Este o greșeală strategică faptul că guvernul Orban lasă PSD să se refacă liniștit, în opoziție. Exact aceeași eroare (fatală) a făcut-o și Emil Constantinescu în 1997: credea că PDSR-ul lui Ion Iliescu se va prăbuși de la sine. Fals! Între 1997 și 1998, și-a refăcut structurile, în 1999 și-a reluat creșterea, iar în anul 2000 a spulberat PNȚCD, PNL și PD. Printr-o minune – Băsescu a câștigat, la mustață, primăria Capitalei și a creat acolo un pol de rezistență – opoziția democratică și-a revenit în 2004.

Domnule Orban, nu repetați eroarea de calcul a lui Emil Constantinescu, o eroare generată de aroganța învingătorului și lipsa de viziune pe termen lung! PSD nu trebuie lăsat să respire. Trebuie înghesuit și tocat până dispare definitiv din istoria României. Toate hoțiile lor trebuie documentate și transmise presei și procurorilor. Scoateți-vă din cap orice idee de realiza blaturi discrete, locale, cu baronii PSD și, dimpotrivă, mobilizați coaliții locale anti-Oprișan, anti-Firea sau anti-Negoiță.

Dacă, în 2020, nu am demolat structurile locale ale PSD și n-am deschis dosare pentru toate hoțiile și abuzurile lor, își vor reveni. Vin vremuri grele – majorarea pensiilor trebuie amânată/ diminuată, deficitul trebuie pus sub control, educația și sănătatea trebuie reformate cu măsuri de dreapta – iar PSD va profita ca să-și relanseze discursul populist.

Și-n loc de final, vă las aici, domnule Orban, cuvintele rostite de Tudor Vladimirescu exact acum 199 de ani, la 4 februarie 1821, la Padeș: “Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața!“