Troaca, porcii și mărgăritarele lor

Ce îi rezervă viitorul Basarabiei? Care ”viitor”?, vor întreba alții, distribuiți în rol de Casandre, și asta pe bună dreptate.

Fiindcă dincolo de Prut s-a săvârșit inevitabilul: Basarabia se întoarce în urmă cu peste 10 ani. Groaznică evidență, cumplită lecție! Prorusul Dodon a impus guvernul Dodon, care coordonează discreționar toate structurile și pârghiile de forță – nu le mai enumăr, sunt toate acolo, în același buzunar roșu. Asta înseamnă, s-o spunem pe șleau, nu doar că Basarabia va rămâne împotmolită, ani de zile, pe orbita Rusiei, că federalizarea e mai vie ca niciodată, că marile probleme abia acum încep, ci și că România are, mai nou, o ditai granița directă cu Rusia.

La urma urmei, Dodon își poate înșuruba pe meclă o pâlnie măreață, fiindcă și-a îndeplinit visul: transformarea Basarabiei, cu japca, într-un soi de fantomatică republică prezidențială putinistă – ăsta-i paternul servit, desigur, chiar dacă Dodon îl exemplifică la modul larvar, caraghios, dar cât se poate de eficient, având în vedere evenimentele abia consumate (și altele, la fel de grave, în plină derulare).

Și totuși... cică Basarabia va fi fost o republică parlamentară, așa stipulează Constituția în uz. Oare?! Faptele arată cu totul altceva.

Să nu ignorăm nici evidența că această consolidare anticonstituțională a lui Dodon s-a petrecut, într-o veselie barbară, de-a lungul ultimelor cinci luni, cu larga cârdășie a unor personaje de la vârful Blocului proeuropean ACUM. Dodon i-a îndopat cu sinecuri pe acumiști, le-a băgat pumnul în gură (fiindcă au ținut-o căscată și le-a plăcut), i-a anesteziat cu promisiuni și oferte sclipicioase pe care nu le-ar fi crezut nici țâncii, i-a compromis teribil (s-a văzut la urne) și, finalmente, cu naturalețea bufonului-călău, i-a aruncat pe scări.

Cum era proverbul ăla cu troaca și cu porcii? Dar celălalt, despre mărgăritare și porci? Cred că ambele surprind, într-un fel sau altul, miezul Alianței Kozak.

În realitate, dezastrul de dincolo de Prut reprezintă un rateu de proporții al cancelariilor occidentale, dar și un cumplit de rușinos eșec al României, membră cu drepturi depline al UE și NATO, care nu a făcut niciodată mai nimic pentru a scoate Basarabia de pe orbita Rusiei sau pentru a înțelege și specula, în mod corespunzător, realitățile de la Chișinău. Să nu uităm că:

– din '91 și până în prezent, România nu a fost capabilă să construiască nici măcar un singur pod peste Prut.

– deși lansat după 2010, cu tam-tam caraghios și poezii, proiectul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău a fost și este tergiversat într-un hal fără de hal, în mare parte rămânând încă doar pe hârtie, în ciuda caracterului strategic esențial, ceea ce acutizează dependența Basarabiei de gazul rusesc.

– tot după 2010 a fost anunțat debutul proiectului vizând interconexiunea electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, care nu a debutat pe bune nici măcar acum, având în vedere că autoritățile competente din România nu s-au grăbit încă, la 9 ani de la acel anunț, să treacă peste Prut cablurile, deși Basarabia e dependentă de energia electrică din Transnistria, cu toate că țara noastră i-ar putea asigura lejer consumul.

– fondurile pe care România le alocă diverșilor decidenți politici de la Chișinău ajung arareori la comunitățile românești de dincolo de Prut care chiar au nevoie disperată de sprijin, fiindcă, de regulă, autoritățile de la București nu sunt capabile să desfășoare proiecte serioase care să meargă spre comunități, spre familiile defavorizate, ci plătesc niște politicieni (de regulă infractori, impostori ș.a.m.d.) care le promit voturi.

Și lista ar putea continua în galop, ceea ce nu ne flatează absolut deloc, dar fiindcă tot a venit vorba de voturi, remarcați cum li se rupe-n grup candidaților și partidelor din România de toate câte se petrec la Chișinău, deși până mai ieri unii le-au cerut voturile basarabenilor, ba chiar s-au și plimbat pe acolo, la poze și voie bună, iar alții le vor cere în continuare.

Și-acum întreb... ce îi rezervă viitorul Basarabiei? Dar care prezent, fraților? Care trecut recent? Cum este posibil ca la 28 de ani scurși de la proclamarea ”independenței” (care-i oricum problematică), să ai în continuare trupe rusești de ocupație? Fiindcă asta înseamnă Transnistria, dincolo de cancerul corupției, al crimei organizate și al contrabandei generalizate. Toată aprecierea din lume pentru baltici, care au reușit să forțeze alungarea trupelor rusești prin intermediul unor rezoluții ONU, prin acțiuni diplomatice legitime, serioase, eficiente (și georgienii au ales aceeași cale), însă Basarabia a ratat la pas acele momente.

Tot respectul pentru modul în care balticii știu să lupte cu flagelul Rusia, dar și pentru demnitatea cu care înțeleg să își apere memoria, cu disperarea unui Lazăr răsculat din morți, în timp ce, la Chișinău, Dodon închide Muzeul Ocupației Sovietice, operațiune ce se înscrie în vechea marotă a mușamalizării și relativizării genocidului săvârșit de URSS.

Damnatio memoriae – da, e vorba de călcarea în picioare, de profanarea, de batjocorirea memoriei a peste un milion și jumătate de victime, a copiilor aruncați din trenurile ce se afundau în beznele Siberiei, a familiilor nimicite și a gropilor comune.

Acestea fiind datele problemei, ce așteptări rezonabile am mai putea avea acum, după 28 de ani irosiți, și dincolo de orice speranță, care știm că nu moare?