Un fost AMBASADOR român lansează o ipoteză șocantă: această REȚEA DE INFRACTORI ne va fura voturile


Un fost AMBASADOR român lansează o ipoteză șocantă: această REȚEA DE INFRACTORI ne va fura voturile

Îngrijorat de pretinsa dispariția a peste 300.000 de semnături chiar din incinta Parlamentului României, strânse cu ocazia campaniei „Fără Penali” (în funcții publice), Ciprian Mihali, profesor de filosofie, director pentru Europa de Vest al Agentiei Universitare a Francofoniei, cu sediul în Bruxelles, și fost ambasador al României în Senegal, lasează o ipoteză plauzibilă în perspectiva viitoarelor alegeri organizate de actuala coaliție majoritară.

„Am spus-o și trebuie să ne-o repetăm dacă e nevoie în fiecare zi: puterea a încăput, toată, pe mâinile unor hoți. Ei știu asta și nu mai fac nici un efort să pară onorabili. Nu-i mai deranjează să fie arătați cu degetul. Singurul lucru pe care vor să ni-l demonstreze cu asupra măsură este că puterea, toată puterea, e la ei și că noi nu putem face nimic împotriva acestei stări de fapt.

După ce au furat tot ce se poate fura, bani, pământuri, fabrici, legi, semnături, destine, se pregătesc pentru cele patru mai lovituri care urmează: furtul voturilor. Este o evidență că desăvârșirea capodoperei unor hoți este furtul suprem. Iar furtul suprem sunt alegerile. Au reușit să facă să dispară 300.000 de semnături din 800.000, adică mai mult de o treime. Cum credeți că o să arate alegerile cu așa o rată de succes a hoției? Cine mai poate crede că această rețea de infractori are cea mai mică intenție de a organiza alegeri libere, corecte și transparente?

Ne iluzionăm că îi vom putea răsturna prin puterea votului. Ei știu că ne scăldăm în această dulce iluzie și că de acum așteptăm pasivi să se întâmple alegerile ca un miracol. Singurul miracol însă este alungarea lor de la putere. Cum și când se va putea întâmpla asta? Depinde doar de tăria credinței acestui popor în cinste și dreptate”, scrie Ciprian Mihali într-o postare pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.