Un fost ministru tehnocrat povestește cum îi amenința și bombarda Cumpănașu cu telefoane pe membrii cabinetului Cioloș

Europarlamentarul Cristian Ghinea (USR), fost ministru în guvernul Cioloș, povestește cum a devenit Alexandru Cumpănașu oengist și care erau metodele sale de lucru atunci când vechile conexiuni dispăreau și era obligat să-și construiască unele noi. Din cele relatate de Ghinea - care a cochetat și el pe bani deloc puțini cu „zona ONG”, apărând de nicăieri în politică, și care nu este chiar una din cele mai simpatice și curate figuri al USR, fiind cumva artizanul plecării lui Nicușor Dan din propriul partid și al ascensiunii lui Dan Barna – rezultă că unchiul din Caracal folosea o rețetă simplă, nici măcar nouă sau ingenioasă, dar extrem de eficientă: insistență și amenințări la limita șantajului, la care cei vulberabili, cu scheleți prin dulapuri, cedau. La fel și cel amețiți de mirajul „îmbunătățirii imaginii” cu care îi ispitea impostorașul.

Redăm integral mai jos cele relatate pe Facebook de Cristian Ghinea:

„Cumpănașu a apărut în zona ONG din București prin anii în care Uniunea Europeană tot încerca să determine România să țină promisiunile făcute în perioada preaderare privind reforma justiției și anticorupție.

Eram o mână de ONG-iști și ziariști, Năstase a spus atunci că ne plimbăm pe la Bruxelles cu corupția în gură. Părea inegală lupta. Când am scris cartea ”Eu votez DNA” am fost client la Antena 3 câteva seri la rând. Apoi băieții din sistem și-au dat seama că cel mai simplu e să inventeze niște ONG-uri fake în care să pompeze bani. Așa că în timp ce noi făceam proiecte și organizam evenimente voluntar sau pe fonduri foarte puține de pe la ambasadele care țineau steagul sus pe subiect, au apărut băieți gen Victor Alistar și Cumpănașu.

Ăsta din urmă a avut câțiva ani sediul ONG-ului direct în sediul Ministerului de Interne. Milițienii aveau în sfârșit niște băieți din ”societatea civilă” care să-i laude. Ne hlizeam între noi cum Cumpănașu obținea pe sub masă fonduri europene anticorupție de genul câteva milioane de lei ca să facă o broșură prin care îi învăța pe polițiști să nu mai ia șpagă. Mă înțelegeți, problema României era că polițiștii încercau din toate puterile să nu ia șpagă, dar nu știau cum să facă așa ceva. Cumpănașu le furniza expertiză: uite așa faci ca să nu mai iei șpagă.

Apoi Cumpănașu avea un talent deosebit de a se trage în poză cu mai marii zilei. Cum se schimba un guvern cum făcea turul ministerelor. Își făcuse o coaliție pentru modernizarea României, o bazaconie, cu fel de fel de rectorate, sindicate, patronate care nu exista decât ca el să-și facă poze cu miniștri, să dea un comunicat de presă că a discutat despre problemele globale și esențiale ale țării.

Ăsta era talentul său, cumva pe la limita șantajului. În 2016, când eram încă la Cancelaria guvernului, mi s-au plâns câțiva miniștri că e unu Cumpănașu care îi bombardează cu mesaje și amenințări ca să se vadă cu el, că există cumva un obicei al locului ca el să fie primit cu alai și PR la ministere, cu poza tradițională: Cumpănași cu ministrul X rezolvând problemele țării. Numit ministru la Fonduri Europene, i-am ignorat mesajele.

M-a luat pe ocolite, m-am trezit cu un sindicalist de la învățământ că vrea să se vadă cu mine. M-am văzut cu el, omul era genul de invitat pe la TV să vorbească în numele profesorilor. Abia în întâlnire am realizat că era tot din coaliția aia, când mi-a transmis că domnul Cumpănașu e supărat pe mine, că nu se face așa ceva să nu te vezi să faci poza cu domnul Cumpănașu. Mi-a sugerat că ceva fonduri europene pentru sindicat mi-ar face bine la imagine. I-am spus că nu înțeleg ce vrea să zică și după aia omul mă bălăcărea cu avânt patriotic la televiziune.

Cumpănașu este genul de lichea produs al prostiei, al fricii și al imposturii celor care ne conduc. Din pozele alea își trage puterea. Cum a fost posibil ca alai de rectori să devine gogomani în trena lui ține de ceva mental de pupat papucul unuia care pare că se învârte în cercuri sus-puse, că poate pică ceva.

Și dacă merge sus, ia să încercăm și la nivel local, nu?

Colegii mei de la USR Sector 3 au făcut scandal în Consiliul Local când Robert Negoiță i-a dat lui Cumpănașu un contract pe fonduri europene (LINK aici - > https://www.facebook.com/USRsector3/posts/2416640575220742).

Vedeți acolo câteva milioane de lei pentru ca acest impostor să facă analize peste analize cu impactul deciziilor luate de Primăria Sectorului 3. Bazaconii. Și hai să ne gândim puțin la cum arată sistemul. USR are consilieri locali aleși la Sectorul 3, care primesc cu o seară înainte de ședința de consiliu local zeci de propuneri de hotărâri. Oamenii ăștia au joburi, sunt plătiți mizerabil pentru participarea la ședință, la filiala USR își împart membrii între ei propunerile ca să ajute cumva consilierii să voteze informați. Evident, Negoiță o face special. În acest timp dă milioane de lei, repet, din fonduri europene, pentru ca impostorul Cumpănașu să facă analize pe deciziile Consiliul Local.

Cât despre tonele de maculatură prin care se scurg fonduri europene din instituții, asta e o problemă gravă a sistemului la care voi reveni.

Dacă Cumpănașu nu se urca precum scroafa în copac acum, o parte a presei îl promova în continuare ca mare expert în bună guvernare, SNSPA îl plătea în continuare ca mare geniu academic și milițienii își făceau în continuare proiectele anticorupție cu el.

Sau, cine știe, poate că va continua așa, pare că în România nimic nu te poate compromite.”