Un jurnalist acuză: ”PSD și UDMR sunt în alianță în cadrul unei REȚELE de influență a Rusiei și a Chinei!” Obiectivul: diversiuni, conflicte etnice, subminarea UE și a NATO

Nu trebuie să ne surprindă foarte mult sfidarea din Parlament privind vechea obsesie a autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc, cu atât mai mult cu cât, de ani de zile, ”PSD și UDMR sunt în alianță în cadrul unei rețele de influență a Rusiei și Chinei în Europa”, acuză jurnalistul Mircea Marian (Newsweek), care enumeră, pe Facebook, o serie de apucături dubioase ale liderilor PSD și UDMR de acum sau din trecut.

”Foarte bine face România că sprijină opoziția de la Budapesta, Viktor Orban e un pericol pentru toată Uniunea Europeană”, punctează Mircea Marian.

Vă prezentăm acuzațiile jurnalistului:

”În povestea de azi, cu autonomia Ținutului Secuiesc, nu e nici o surpriză, fiindcă PSD și UDMR sunt de multă vreme în alianță în cadrul unei rețele de influență a Rusiei și Chinei, în Europa.

Pe vremea lui Ponta, intermediarul legăturilor cu Moscova era Vucic – care-l găzduiește pe fugarul Ghiță, iar Ponta e consilierul președintelui Serbiei.

Sub Dragnea, poate vă aduceți aminte că una din primele vizite ale ministrului de Externe Meleșcanu – dacă nu cumva prima – însoțit de Tăriceanu și eminența lor cenușie, Imre Nagy (dacă rețin corect), a fost la Budapesta, la Viktor Orban, care face jocurile Rusiei și Chinei în NATO și UE.

Ce face această rețea coordonată de la Moscova și Beijing: crează diversiuni, mai ales conflicte interetnice, subminează unitatea UE și a NATO (vezi povestirile despre prostituția de la bazele americane, întreținute de ziariștii pro-PSD) și laudă permanent realizările Chinei comuniste.

Să vă uitați cum a sărit azi, din baie, Kelemen Hunor, jignit. Eram 100% convins că ăsta e jocul: se scapă printre degete o lege de autonomie, PNL/ Iohannis o critică, iese Kelemen Hunor și se dă lovit.

Foarte bine face România că sprijină opoziția de la Budapesta, Viktor Orban e un pericol pentru toată Uniunea Europeană. De KH n-am ce zice, ăsta a ajuns un muțunache care latră la comandă”.