Un nou pas pentru lupta anticorupție. Când va fi dezbătută și votată inițiativa "Fără Penali" în cadrul Comisiei juridice din Camera Deputaților

Inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice va intra marți, 11 iunie, în dezbatere parlamentară în cadrul Comisiei Juridice din Camera Deputaților, urmând să primească primul vot în Parlament.

Astfel, deputatul USR, Silviu Dehelean, îi invită pe toți cei din cadrul Comisiei Juridice să voteze adoptarea inițiativel Fără penali pentru a se face un pas în plus către modificarea Constituției "așa fel încât persoanele condamnate penal definitiv, la pedeapsa închisorii, pentru fapte săvârșite cu intenție, sa nu mai poată ocupa funcțiile de presedinte al României, de deputat sau senator și nici funcții in administrația publica locală, până la intervenirea unei situații care sa înlăture consecințele condamnării".

"După solicitările pe care le-am făcut atât in Biroul permanent al Camerei Deputatilor cât și in Comisia juridică, după insistențele colegilor mei, parlamentari și membri USR, dar mai ales în urma votului vostru și a mobilizării senzaționale din 26 Mai, inițiativa cetățenească Fără penali in funcții publice iese de la sertar și intră în sfârșit în dezbatere parlamentară si a fost inclusă pe Ordinea de zi a Comisiei juridice de marți, 11 Iunie, de la ora 16.00. Ne îndreptăm așadar spre primul vot în Parlament in legătură cu ideea pentru care peste 1.000.000 dintre voi ați semnat și care a jucat un rol foarte important in cele peste 2.000.000 de voturi pe care le-am obținut in alegerile europarlamentare.

Sperăm ca membrii Comisiei juridice să voteze un raport de adoptare, astfel încât să mai facem un pas spre modificarea Constituției în așa fel încât persoanele condamnate penal definitiv, la pedeapsa închisorii, pentru fapte săvârșite cu intenție, sa nu mai poată ocupa funcțiile de presedinte al României, de deputat sau senator și nici funcții in administrația publica locală, până la intervenirea unei situații care sa înlăture consecințele condamnării", a scris Silviu Dehelean pe Facebook.