Un omagiu milioanelor de români care au votat Dreapta: începem un lung drum să reconstruim România!


Un omagiu milioanelor de români care au votat Dreapta: începem un lung drum să reconstruim România!

Nu, nu cred că la alegerile de duminică a câștigat PNL sau USR PLUS. Duminică, 27 septembrie, au câștigat milioanele de români care, din ianuarie 2017, s-au luptat cu Ciuma Roșie. Au stat în frig, au stat în ploaie, nu au dormit nopțile și au înfruntat jandarmii lui Dragnea.

O spun fără nici un fel de patetism: ei au construit victoria împotriva Ciumei Roșii. Și, deși rezultatele finale încă nu au sosit la ora la care scriu, eu spun că majoritatea românilor a arătat că s-a săturat de socialismul corupt al PSD dar, pe de altă parte, nu are încredere în noua stângă, sexo-marxistă. La Cluj și în Bihor, avem cea mai bună probă că oameni de dreapta, care au proiecte dedicate comunității nu doar că pot câștiga la scoruri zdrobitoare, dar pur și simplu pot destructura stânga. Și PSD, și USR PLUS, au obținut scoruri jalnice în aceste județe. La Timișoara, USR PLUS nu a învins dreapta, ci un baron învechit în rele, Nicolae Robu. Individul era complet compromis, iar PNL nu a avut tăria să-l dea deoparte. În majoritatea localităților mari unde au câștigat candidați USR PLUS, aceștia erau dizidenți aflați în minoritate în propriul partid: oameni de dreapta, fideli valorilor tradiționale și familiei creștine și pe care majoritatea sexo-marxistă dorea să-i excludă.

Pe de altă parte, PMP, partid fără subvenții masive de la stat, cu zero susținere în presă, a obținut un scor neașteptat de bun. În sectoarele 1 și 3, doi candidați tineri au depășit orice așteptare, având un scor peste media partidului. Campania extrem de agresivă împotriva PMP, în București, a eșuat fiindcă alegătorii știu să aprecieze candidați onești, cu principii ferme, de dreapta.

Victoria de duminică nu este atât de excepțională pe cât mi-aș fi dorit, dar este un început. Este un început pe care se poate construi pe termen lung. Nu cred în revoluții, ci în construcții solide făcute cu pași mărunți dar temeinici. Dreapta poate începe o cursă lungă, un maraton dacă doriți, pentru a schimba România. Alegătorii au arătat clar ce doresc, care-i modelul de politician pe care-l preferă. Resurse umane sunt.

Ce mai trebuie făcut: unificarea dreptei și realizarea unui proiect simplu și clar. PNL ar trebui să înțeleagă că USR PLUS a declanșat jihadul împotriva sa și singurul partener onest va fi PMP, cu care are valori comune. Din 2021 e nevoie de o guvernare de dreapta, nu de un gulaș dreapta-stânga care se va termina ca-n 2000, cu renașterea PSD.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.