Unii pușcăriași sunt mai egali decât alții: Dragnea a ieșit ILEGAL din închisoare pentru o zi. Acuzații grave ale liderului sindicatelor din penitenciare

Liviu Dragnea a părăsit închisoarea Rahova pentru o zi, de joi de la prânz până vineri, 1 noiembrie, însă sunt suspiciuni că a obținut o permisie la care nu avea dreptul.

Liderul de sindicat al lucrătorilor din sistemul de penitenciar atrage atenția că s-a încălcat legea prin eliberarea lui Liviu Dragnea. Sorin Dumitrașcu, șeful sindicatului din ANP spune că : “Legea prevede că deținuții care au și alte cauze penale în curs nu pot primi învoire sau permisie. Prima întrebare ar fi dacă s-a verificat acest aspect, pentru că știm că deținutul (n.n. – Liviu Dragnea) are și alte cauze penale”, potrivit olt-alert.ro

În opinia lui Dumitrașcu, cinci luni este un termen „destul de scurt” pentru a primi o recompensă precum cea oferită lui Dragnea. Dumitrașcu mai arată că sunt și alți deținuți „la fel de disciplinați” și "serioși”, dar ca n-au parte de învoiri: „Sunt deținuți care nu primesc permisii. De fapt, majoritatea nu primesc niciodată! Cei care primesc, primesc după un an, doi sau mai târziu”.

În cazul lui Dragnea ar fi vorba despre un „deținut protejat”, care în final ajunge să aibă la închisoare statut de „VIP”!: „Problema e că, de la această protecție legală, care ar trebui să fie o măsură de siguranță, se ajunge la excese”, avertizează Sorin Dumitrașcu.