UPDATE Meleșcanu a cedat! Bolșevicul pleacă din fruntea Senatului

UPDATE

Deși spunea acum câteva ore că nu vrea să plece din fruntea Senatului, Teodor Meleșcanu și-a anunțat demisia luni, în plen, după ce judecătorii CCR au decis că numirea sa în funcție a fost neconstituțională. Ședința a fost suspendată pentru ca noul Biroul Permanent să se reunească.

PSD îl susține ca interimar la șefia Senatului pe Titus Corlățean.

ȘTIREA INIȚIALĂ 

Șeful Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, că nu și-a dat demisia din funcţie, spunând că aşteaptă motivarea CCR şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, dar a menţionat că va tranşa această problemă în plenul Senatului, urmând să se găsească cea mai bună soluţie pentru a nu bloca activitatea Parlamentului.

"Nu am depus nicio demisie, nu am delegat. Vom avea astăzi o şedinţă în plen a Senatului şi eu sunt convins că vom găsi cea mai bună modalitate pentru a nu bloca sesiunea Parlamentului, ci, dimpotrivă, pentru a o face să lucreze cât mai bine", a precizat Meleşcanu, după şedinţa Biroului permanent.

Mai mult, Meleșcanu a zis că, până la publicarea în MO a deciziei CCR şi a motivării, îşi va îndeplini toate prerogativele de preşedinte al Senatului.

"Până la publicarea în MO a deciziei şi a motivării există toate prerogativele pe care încerc să le exercit cât mai bine. În acelaşi timp, am o preocupare care este majoră şi care se referă la faptul că nu aş dori ca începerea acestei sesiuni să fie dedicată unor bătălii politice sau personale pentru preşedinţia Senatului şi voi căuta să găsesc soluţia cea mai bună pentru a depăşi această chestiune", a susţinut Meleşcanu.