USR-PLUS caută la Moise Guran salvarea electorală, care poate veni la pachet cu dispute aprinse între Caramitru și jurnalist

Președintele USR, Dan Barna, a confirmat luni că poartă discuții cu jurnalistul Moise Guran pentru a se alătura proiectului USR-PLUS în perspectiva alegerilor locale, repectiv parlamentare. De altfel, Barna a precizat că un demers similar este angajat și cu "alte persoane din spațiul public".

"Sunt discuții deschise cu Moise Guran și cu alte persoane din spațiul public pentru a veni în acest proiect al Alianței", a declarat Barna.

Totodată, Moise Guran a precizat pentru Hotnews că a fost invitat de USR-PLUS la discuții.

"Pot să vă confirm că am fost invitat la o discuție", a spus economistul. 

Publicația Libertatea a prezentat informații conform cărora USR-PLUS ar dori să dea o lovitură de imagine, mandatându-l pe Moise Guran ca șef de campanie electorală atât pentru locale, cât și pentru parlamentare. 

"Guran e o personalitate, are o reputație de om care cunoaște economie și e o voce în societate, așa încât pentru orice partid ar fi benefică prezența lui”, a explicat o sursă din alianța USR-PLUS.

Negocierile pe care USR-PLUS le poartă cu jurnalistul Moise Guran vin și pe fondul ultimului sondaj IMAS conform căruia Alianța 2020 ar obține un scor de doar 15% la alegerile parlamentare. 

CITIȚI ȘI: PNL spulberă PSD în ultimul sondaj privind alegerile parlamentare. Ce scor ar obține USR

Numai că adeziunea economistului Moise Guran la proiectul USR-PLUS, pe lângă plusul de imagine pe care l-ar aduce, ar veni la pachet și cu potențiale dispute, cel puțin cu Andrei Caramitru, USR-istul foarte vocal pe Facebook care se ocupă de programul economic al USR.

În luna august, Moise Guran a zis că Andrei Caramitru are un stil revoluționar-extremist care compromite ideile bune pe care useriștii le pot avea.

Remarca a venit pe fondul ideii economistului Andrei Caramitru de a fi eliminați banii cash din economie, Moise Guran atrăgând atenția că cetățeanul trebuie stimulat să plătească cu cardul, nu constrâns. 

Andrei Caramitru: "Eliminam cash-ul din economie (eliminam evaziunea fiscală si banii negri care circulă, cuplat cu o reducere de taxe și plafonarea comisioanelor bancare). Toate plățile de salarii, pensii etc. pe card. Toate plățile la magazine, ANAF etc. cu cardul (nici o plata de peste 2000 de lei cash nu este permisă). Depunerea (după o perioada de gratie) si scoaterea de bani cash din cont de peste câteva mii de lei nu mai sunt posibile. Nu e nimic revoluționar - în mai toate țările e așa".

Moise Guran: "Ideea stimulării plăților cu cardul, pentru combaterea evaziunii fiscale, e veche și e bună în măsura în care e vorba de o stimulare, nu de o obligare. Adică trebuie să-i dai ceva cumpărătorului și/sau comerciantului, pentru a obține efectul dorit. Constrângerea stimulează doar descoperirerea unor alte căi de evaziune, pe când o reducere de TVA (exemplu la întâmplare, poate fi si o reducere a impozitului pe salarii) la un procent de (să zicem) 80% din cifra de afaceri prin tranzacții cu cardul, poate mișca serios lucrurile.

Nu este adevărat că nu pot fi introduse POS-uri peste tot în România, dar este adevărat că persoanele în vârstă nu vor plăti prea curând cu cardul, indiferent câte facilități le vei da. Mama își primește de ani buni pensia pe card, dar nu l-a folosit niciodată altfel decât la bancomat. Nu are încredere în el și așa e mersul lucrurilor. Omenirii i-a trebuit un secol ca să aibă încredere în bancnotele de hârtie și să renunțe la monedele cu valoare intrinsecă. Cardurile au la noi, cât? 20 de ani?

Din păcate, stilul revoluționar-extremist al domnului Caramitru are efectul de a compromite și ideile bune pe care useriștii le-ar putea avea.

Și, pentru că tot veni vorba de istorie, Cuza a făcut reforme după ce a dat o lovitură de stat, domnule Caramitru, așa că mai ușor cu pianul pe scări! Lucrați la programul ăla, că în stilul ăsta nu va fi gata niciodată, iar dacă totuși va fi, atunci lumea îl va respinge fie pentru că forțează acolo unde ar trebui să stimuleze, fie pentru că pur și simplu e propus de Caramitru".

Andrei Caramitru: "Moise Guran are o postare halucinantă in care vorbește de bunica lui, de Cuza, de plăți cu cardul și de “extremismul” unora din USR care de fapt sunt un fel de băsiști ?.

Ne spune Moise că Alexandru Ioan Cuza (care a unit Țările Române, a făcut reforma agrară și a dat drept de vot oamenilor) a dat o lovitura de stat (de fapt a schimbat Constituția). A supărat boierii, biserica, Imperiul Otoman. Nu e frumos deloc așa.

Probabil Cuza trebuia sa respecte deciziile CCR. Și sa constate cu ingrijorare că nu ai cum sa faci uniunea, că 80% din populație sunt sclavi dar nu poți sa le dai pământurile și oricum nu ai ce face. Și după să plece in concediu prelungit".