Vasilica pretinde iar că vrea dezbatere cu Iohannis. Rareș Bogdan: "Haideți, pi R pătrat pe stradă! Acolo e dezbaterea!"


Vasilica pretinde iar că vrea dezbatere cu Iohannis. Rareș Bogdan: "Haideți, pi R pătrat pe stradă! Acolo e dezbaterea!"

Candidata l-a prezidențiale, Vasilica Dăncilă, l-a invitat din nou pe președintele Klaus Iohannis la o dezbatere electorală.

În acest context, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan,  i-a transmis Vasilicăi să iasă pe stradă să dea ochii cu românii pe care i-a umilit pe 10 august, cu românii ai căror părinți și rude au plecat în străinătate pentru un trai mai bun, să le explice cetățenilor de ce trăiesc atât de bine baronii PSD, în timp ce electoratul are un nivel extrem de scăzut de trai, să le explice oamenilor de ce a angajat numai copii, nepoți, amante, în timp ce românii competenți au fost nevoiți să plece la mii de kilometri, cu lacrimi în gât.

Redăm declarația liberalului:

"Văd că șefa PSD iar se face că vrea să participe la o dezbatere cu președintele Românei. Se face în timp ce sta între patru pereți, pentru ca pe stradă este huiduită și apostrofată. Îi comunic faptul că domnul Presedinte Klaus Iohannis dezbate cu oamenii, în stradă, în săli, răspunde la întrebări, aduce argumente... Și au fost multe întrebări zilele astea, la Baia Mare, Bistrița, Ploiești, Galați, azi suntem la Bacău - tot atâtea locuri unde șeful statului a discutat/discută cu cetățenii. Dar o face sincer, fără minciuni, fără a amăgi oamenii. Ca un om serios, cu conștiință. Domnul Iohannis a fost la Zagreb, la summitul liderilor PPE, alături de Angela Merkel, Ursula von der Leyen și Donald Tusk, premierul Greciei, Kiriakos Mitsotakis și fostul și viitorul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, să dau numai niște exemple. Adică lideri, doamnă Dăncilă, viziuni, argumente, proiecte, progres. Vă sunt cunoscuți termenii aceștia?

Doamna Dăncilă, cred că stați închisă în birou și visați cai verzi pe pereți, iar din când în când intră câte-un sfetnic și vă spune „ieșiți, doamnă, de sub masă, că nu vine nimeni să vă reproșeze minciunile pe care le-ați spus, vă păzim noi!”. Mai ales după desecretizarea Raportului 10 august... Manipulările PSD, de cea mai joasă speță, ies la iveală, iată! Ieșiți, doamnă, dintre cei 4 pereți, mergeți în stradă și vorbiți cu oamenii, dezbateți cu ei, vedeți ce vă spun! Măcar un duș rece, din când în când, un șef de partid, chiar și așa, instalat de un infractor, trebuie să facă, să se trezească! Aveți curaj să dați ochii cu România normală, cea pe care ați umilit-o, ați mințit-o, ați luat-o de neroadă, ați bătut-o pe 10 august, ați gazat-o? Aveți curaj să le spuneți românilor de ce ați ajuns pe primele pagini ale ziarelor de pe glob? Aveți curaj să le explicați oamenilor de ce ați angajat numai copii, nepoți, amante, iar pe cei competenți i-ați invitat să plece la mii de kilometri, cu lacrimi în gât? Aveți curaj să le spuneți părinților lor de ce au plecat copiii lor din țară? Aveți curaj să le spuneți românilor de ce ați legiferat exclusiv pentru un grup infracțional? Aveți curaj să le spuneți cum ați făcut averi de faraoni în timp ce electoratul vostru sărăcea? În stradă, printre oameni, acolo e dezbaterea! Haideți, pi R pătrat pe stradă!". 

Reacția lui Rareș Bogdan a venit în urma unei scrisori publice lansate de Vasilica pe Facebook:

"SCRISOARE DESCHISĂ

Dragi români,
Dragi jurnaliști,
Dragi formatori de opinie,

Indiferent de opțiunea dumneavoastră duminică, cred că sunteți de acord cu toții că felul în care domnul Iohannis a ales să se comporte în toată această perioadă este DE NEACCEPTAT. Nimeni, dar absolut nimeni, nu și-ar fi permis să refuze, fără niciun argument credibil, o dezbatere electorală.

Nimeni nu a înțeles până la acest moment de ce întrebare fuge atât de tare domnul Iohannis. Ce poate să justifice o asemenea atitudine de dispreț și lipsă de reacție la apelul românilor? Ce ne ascunde domnul Iohannis?

Eu, până în ultima clipă, voi insista și voi fi pregătită pentru confruntarea democratică pe care românii o cer și o merită!

Așa că lansez un apel public. Să îl chemăm pe Klaus Iohannis la dezbatere în această seară, începând cu ora 20:00, la Palatul Parlamentului! Echipa mea de campanie deja încearcă să ia legătura cu staff-ul domnului Iohannis pentru a stabili această întâlnire.

PS: Chiar și în ultima zi de campanie, domnul Iohannis le spune românilor, la fel de obsesiv și stupid, că au de ales între dumnealui și PSD. Nu, domnule președinte! Românii au de ales între un om care fuge de întrebări și unul care, în ultimele zile, a răspuns câtorva sute de întrebări venite de la toți jurnaliștii, fără menajamente, fără repetiții, fără regie!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.