Vești bune pentru bolnavii non-COVID. Nelu Tătaru ia măsuri: "Primesc semnale din partea pacienţilor neinfectaţi cu noul coronavirus care nu primesc asistenţa medicală de care au nevoie"


Vești bune pentru bolnavii non-COVID. Nelu Tătaru ia măsuri: "Primesc semnale din partea pacienţilor neinfectaţi cu noul coronavirus care nu primesc asistenţa medicală de care au nevoie"

Pacienții non-COVID-19 s-au confruntat pe perioada ultimelor luni cu un sistem medical colapsat din cauza epidemiei de coronavirus, mulți dintre ei neprimind asistența medicală de care aveau nevoie, cu excepția unor cazuri pe care unitățile medicale le-au considerat urgențe. 

În acest sens, vă recomandăm să citiți și o amplă investigație făcută de jurnalista Carmen Dumitrescu: Drama pacienților non-covid pe vremea pandemiei

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți, 9 iunie, că a solicitat DSP-urilor să analizeze cazurile COVID-19 internate în prezent în toate unitățile medicale din țară și să identifice măsurile care vor permite ca bolnavii neinfectați cu noul coronavirus să beneficieze de asistența medicală de care au nevoie. Astfel, Nelu Tătaru a menționat că este necesară crearea unor circuite funcționale complet separate în cadrul unităților medicale pentru ca pacienții non-COVID-19 să nu se intersecteze cu cei care au contactat coronavirusul.

"Voi începe şi o evaluare personală a situaţiei în aceste unităţi pentru că primesc semnale din partea pacienţilor neinfectaţi cu noul coronavirus care nu primesc asistenţa medicală de care au nevoie", a subliniat ministrul.  

"Conform Ordinului ministrului Sănătăţii Nr. 961 din 29 mai 2020, în funcţie de evoluţia epidemiologică locală, spitalele care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul direcţiilor de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, asistenţa medicală şi pacienţilor non-COVID-19 în condiţiile existenţei circuitelor funcţionale complet separate, fără a fi necesară externarea/ transferarea tuturor pacienţii internaţi către alte spitale", a anunţat Ministerul Sănătăţii.

"Am cerut astăzi direcţiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate, a modului în care sunt separate complet circuitele funcţionale pentru pacienţii infectaţi de cei neinfectaţi şi să identifice toate măsurile necesare astfel încât se fie eliberate avizele necesare reluării activităţii în spitalele de fază 1, 2 şi cele suport. Voi începe şi o evaluare personală a situaţiei în aceste unităţi pentru că primesc semnale din partea pacienţilor neinfectaţi cu noul corornavirus care nu primesc asistenţa medicală de care au nevoie. Suntem într-o nouă fază epidemiologică şi trebuie să redeschidem spitalele pentru bolnavi, chiar dacă menţinem măsurile de prevenţie şi limitare a răspândirii SARS-CoV -2", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.