Vești bune pentru Kovesi din partea unui eurodeputat: E posibil ca zilele acestea să fie un prim pas important care să ajute la nominalizarea ei în funcția de procuror-șef european!


Vești bune pentru Kovesi din partea unui eurodeputat: E posibil ca zilele acestea să fie un prim pas important care să ajute la nominalizarea ei în funcția de procuror-șef european!

Co-liderul USR-PLUS în grupul Renew Europe, Dragoș Tudorache, a declarat, într-un interviu pentru ziare.com că șansele Laurei Codruța Kovesi de a ajunge la șefia Parchetului European sunt „foarte mari”, adăugând faptul că este posibil ca zilele acestea să fie un prim pas important pentru fostul procuror-șef al DNA, după care să se deruleze niște pași procedurali esențiali până să se ajungă la decizie.

„Eu cred că șansele sunt foarte mari. Sper eu că într-un timp chiar foarte scurt, și o spun cu toată înțelegerea a ceea ce se întâmplă în acest moment în PE și Consiliu, să avem o veste bună. E posibil ca zilele acestea să fie un prim pas important care să ajute la nominalizarea dnei Kovesi, după care să se se deruleze niște pași procedurali esențiali care fac parte din procedura până să se ajungă la decizie..”, a declarat europarlamentarul USR-PLUS. 

Orice nominalizare care se face într-un joc instituțional între Parlament și Consiliu devine și un joc politic, nu poate rămâne unul strict tehnic. Nou e acest proces hibrid în care a existat o evaluare tehnică făcută de un complet de experți, de profesioniști acoperind toată plajă judiciară: șefi de parchete naționale, avocați, președinți de instanțe și curți de conturi, experți judiciari.

Ei au făcut prima evaluare a profilului și competențelor candidaților, înainte de a muta acest joc în sfera instituțional politică. Este un model pe care l-am putea folosi acasă, de exemplu pentru depolitzarea CCR.

Politizarea a fost făcută nu din cauza procesului, ci pentru că s-a tot încercat o competiție: cine o susține și o iubește mai mult. Eu aștept să văd nominalizarea făcută, nu cred că e cazul că cineva să-și aroge merite. Dacă nominalizarea va fi făcută, meritul e al dnei Kovesi, cea care a convins completul de profesionsti să o pună în vârful listei și fostul PE să o susțină.

Faptul că diverse partide se înghesuie acum să arate susținere înțeleg că e o chestiune care poate aduce voturi. Noi o privim cu responsabilitate și obiectivitate”, a mai spus Dragoș Tudorache.

CITIȚI AICI INTERVIUL INTEGRAL

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.