Victorie de etapă pentru Kovesi la CSM. A fost respinsă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva fostului procuror-șef al DNA

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva Laurei Codruța Kovesi, se arată într-un comunicat al instituției. De subliniat că decizia nu este definitivă, Inspecția poate face recurs la Înalta Curte.

Amintim că Inspecţia Judiciară a exercitat o acţiune disciplinară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, după ce aceasta ar fi inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, informează Agepres.

IJ a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de articolul 99 litera j) din Legea 303/2004”.

„Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, preciza IJ într-un comunicat.