VIDEO 30 de ani de la Revoluție: s-a scris istorie în PE. Klaus Iohannis salută adoptarea Rezoluției și cere statului român să acționeze cu celeritate privind aflarea adevărului despre Decembrie '89

Parlamentul European a adoptat, joi, Rezoluția prin care i se solicită statului român să intensifice aflarea adevărului în cazul Revoluției din Decembrie 1989.

Rezoluţia, propusă în comun de patru grupuri politice din Parlamentul European, incluzându-i pe toţi cei 32 de eurodeputaţi români, a fost adoptată cu 513 voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 87 de abţineri.

"Invita institutiile Uniunii Europene si Statele membre, intre care si Romania, sa depuna toate eforturile pentru a asigura rememorarea crimelor regimurilor comuniste, si sa garanteze ca astfel de crime nu vor fi niciodata repetate", "intrucat violenta folosita impotriva poporului in Decembrie 1989 a marcat puternic societatea romaneasca, iar identificarea persoanelor vinovate de aceste crime ramane o intrebare dureroasa pentru victimele acelor zile si familiile lor dar si pentru toti cetatenii Romaniei", se subliniază în document.



Rezoluția a fost inițiată de liderul eurodeputaților români din PPE, Rareș Bogdan, și europarlamentarul PMP Traian Băsescu

Conform Calea Europeană, prin adoptarea acestei rezoluții, România se alătură Germaniei în rândul țărilor UE ale căror evenimente marcante din perioada căderii Cortinei de Fier sunt comemorate printr-un astfel de document juridic în hemiciclul democrației europene. În cazul Germaniei, Parlamentul European a adoptat, de-a lungul ultimilor treizeci de ani, rezoluții privind căderea Zidului Berlinului și privind reunificarea Vestului și cu Estul. Mai mult, România a devenit joi prima țară din fostul bloc sovietic din Europa de Est pentru care Parlamentul European a votat o rezoluție prin care comemorează cei 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România fiind singura țară din Est care a trecut printr-o revoluție violentă și sângeroasă, iar peste 1.000 de oameni au fost uciși în manifestațiile lor pașnice pentru libertate.

În acest context, președintele României, Klaus Iohannis, a salutat adoptarea Rezoluției și reiterează faptul că statul român trebuie să acționeze cu celeritate în ceea ce privește aflarea adevărului despre evenimentele din Decembrie 1989, iar cei vinovați trebuie deferiți justiției.

Klaus Iohannis: "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, salută adoptarea, de către Parlamentul European, a Rezoluției privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, prin care se omagiază memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate și democrație și se solicită statului român intensificarea eforturilor în vederea elucidării adevărului cu privire la Revoluția Română din Decembrie 1989.

Președintele Klaus Iohannis consideră că rezoluția Parlamentului European reconfirmă faptul că sacrificiul românilor din Decembrie 1989 reprezintă piatra de temelie a României democratice de astăzi, un stat integrat în Uniunea Europeană și membru al NATO, un stat care asigură respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale, a valorilor și principiilor europene.

Totodată, Președintele României reiterează faptul că statul român trebuie să acționeze cu celeritate în ceea ce privește aflarea adevărului despre evenimentele din Decembrie 1989, iar cei vinovați trebuie deferiți justiției.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că onorarea memoriei eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților cetățenilor reprezintă obligații morale de care depinde viitorul democratic al României".

Textul rezoluției: "– având în vedere principiile universale ale drepturilor omului și principiile fundamentale ale Uniunii Europene, care este o comunitate bazată pe valori comune

– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

– având în vedere rezoluția sa din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei,

– având în vedere rezoluțiile și declarațiile privind crimele săvârșite de către regimurile comuniste totalitare, adoptate de o serie de parlamente naționale,

– având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. Întrucât 2019 marchează comemorarea a 30 de ani de la revoluția din România, declanșată de revoltele din Timișoara, care a continuat mai târziu în toate părțile țării și a culminat cu o revoluție anti-totalitară în București, care a condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației; întrucât această revoluție a reprezentat trecerea poporului român la libertate și statul de drept, eveniment care a dus în mod tragic la pierderea a 1 142 de vieți omenești, la rănirea gravă a 3 138 de persoane și la detenția ilegală și torturarea a peste 760 de persoane;

B. Întrucât Revoluția română din Decembrie 1989 a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier;

C. Întrucât Revoluția din Decembrie 1989 și sacrificiul cetățenilor români care au înfruntat cu curaj gloanțele au deschis drumul țării spre NATO, Uniunea Europeană și lumea democratică, de care fusese separată anterior împotriva voinței poporului român, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial;

D. Întrucât folosirea forței împotriva poporului român în decembrie 1989 a zguduit în mod dureros întreaga societate română și că identificarea autorilor reali ai acestor crime rămâne o problemă chinuitoare pentru victime, familiile lor și pentru toți cetățenii români;

E. Întrucât că niciun act de agresiune militară împotriva propriului popor nu ar trebui să rămână nepedepsit;

F. Întrucât hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Asociația „21 decembrie 1989” și alții/România; Acatrinei și alții/România; Șandru și alții/România) recunosc că în timpul revoluției au avut loc încălcări grave ale drepturilor fundamentale, cum ar fi încălcarea dreptului la viață, a interzicerii torturii și a tratamentelor inumane sau degradante și a dreptului la respectarea vieții private și de familie, și că aceste încălcări au fost comise de forțele regimului dictatorial comunist care au deschis focul asupra protestatarilor pașnici și au privat de libertate un număr mare de persoane care demonstrau împotriva oprimării exercitate de Ceaușescu; întrucât, chiar și după atât de mulți ani, nici victimele, și nici moștenitorii lor nu au aflat adevărul despre circumstanțele exacte ale acestor tragedii;

G. Întrucât, așa cum este consacrat la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului; întrucât aceste valori sunt comune tuturor statelor membre;

H. Întrucât statul român a întârziat în mod nejustificat procesul de aflare a adevărului și de punere a acestuia la dispoziția publicului, ceea ce echivalează cu garantarea dreptului victimelor și al moștenitorilor acestora de a obține despăgubiri și reparații echitabile; întrucât autoritățile naționale nu au dat dovadă de diligența necesară impusă de normele internaționale privind drepturile omului,

1. Comemorează și, aduce astfel omagiu atât victimelor Revoluției din decembrie 1989, care și-au sacrificat viețile pentru oprirea dictaturii totalitare din România;

2. Ia act de faptul că că sacrificiul protestatarilor pașnici din decembrie 1989 a deschis calea tranziției României spre democrație, stat de drept, economie de piață, precum și către integrarea ulterioară în Alianța Nord-Atlantică și în Uniunea Europeană;

3. Invită statul român să își intensifice eforturile de aflare a adevărului în legătură cu evenimentele din timp revoluției, o necesitate absolută pentru țară, poporul român, Europa și Uniunea Europeană, având în vedere dreptul poporului român de a cunoaște adevărul, la 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989;

4. Invită instituțiilor Uniunii Europene și ale statelor sale membre, inclusiv România, să depună toate eforturile posibile pentru a se asigura că crimele săvârșite de regimurile comuniste nu sunt uitate și a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată;

5. Încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor tuturor statelor membre".