VIDEO Cum a fost Antena 3 huiduită și alungată de protestari din Piața Revoluției. „În Rusia, la Putin cu voi, propagandă criminală bolșevică!”


VIDEO Cum a fost Antena 3 huiduită și alungată de protestari din Piața Revoluției. „În Rusia, la Putin cu voi, propagandă criminală bolșevică!”

Reportera și cameramanul Antenei 3 au fost escortați de jandarmi în afara Pieței Revoluției, după ce mai mulți protestatari furioși i-au acuzat de manipulare și complicitate cu mafia criminală PSD.

Cu capul în pământ și microfonul în mână, jurnalista antenistă a părăsit lent în huiduielile mulțimii zona în care, sâmbătă seară, mii de oameni au cerut dreptate pentru fetele ucise la Caracal și o poliție competentă și nepolitizată. „Sclavii, sclavii”, „slugile lui Dragnea” și „în Rusia cu voi, la Putin cu voi, propagandă criminală bolșevică”, le-au strigat oamenii celor de la Antena3.


Cel puțin 4000 de persoane s-au adunat, sâmbătă seară, în Piața Victoriei, pentru un protest determinat de incompetența de care au dat dovadă autoritățile în cazul fetelor ucise la Caracal de un criminal în serie, în condițiile în care ultima dintre ele avea șanse să fie salvată dacă reprezentanții statului ar fi acționat rapid și cu profesionalism. Protestul a continuat cu un marș până în fața sediului MAI din Piața Revoluției. S-au păstrat momente de reculegere, s-au vărsat lacrimi de neputință și durere și s-a scandat „criminalii” și „demisia”.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Cumpănașu, unchiul fetei ucise la Caracal: Procurorul de caz a dispus ca polițiștii să nu intre până la ora 6:00!

Revoluție la Caracal. Oameni furioși au aruncat cu obiecte în mașinile poliției incompetente, cerând dreptate pentru fetele ucise

Din relatările de la fața locului rezultă că anchetatorii au găsit la domiciliul lui Gheorghe Dincă, suspectul din Caracal bănuitcă le-ar fi sechestrat și ucis pe fete, un butoi metalic cu cenușă în care, prin cernere, au fost descoperite mai multe fragmente de oase calcinate și 21 bucăți dinți de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănțișor de damă, două fragmente de lănțișoare accesorii, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum și o bucată similară unei monturi de inel ce prezenta urme de ardere. De asemenea, în autoturismul suspectului anchetatorii au găsit un cercel. Mama Alexandrei a recunoscut toate aceste obiecte ca aparținând fiicei sale, scrir digi24.ro.

Gheorghe Dincă a fost acuzat de viol și trafic de persoane. El a declarat, potrivit unor surse din anchetă, că nu este de acord cu încadrarea juridică a faptelor și nu recunoaște faptele pentru care e cercetat.

Confruntat cu probele de mai sus, Gheorghe Dincă a declarat anchetatorilor:

„Mi s-a prezentat fotografia numitei Măceșanu Alexandra Mihaela i declar că nu o cunosc. Nu am văzut-o niciodată. Nu am transportat-o niciodată pe aceasta cu autoturismul.

Dețin un autoturism marca Renault Megane cu număr de înmatriculare (...), de aproximativ doi ani de zile.

Joi, în data de 25.04.2019, la ora 07.30 am fost în oraș, la piață, cu autoturismul și am cumpărat niște roșii.
M-am apucat de lucru apoi, dezmembrare de motoare, piese și utilizarea cuprului și aluminiului obținut pentru vânzare.
Le-am încărcat în saci și în camioneta marca Fiat 4x4 cu număr de înmatriculare de România (...). Asta a durat până la ora 21.00-22.00.

Am dat foc la niște haine ca să mă protejez de țânțari. Le-am lăsat fumegând. Cred că în jur de ora 20:00 am făcut focul. Nu știu dacă i-am deranjat pe vecini. Și ei fac fum în curte.
Nu am mai plecat cu mașina de acasă.
După aceea m-am culcat și m-am trezit la ora 06:00, când au venit polițiștii la percheziție.

Miercuri, în data de 24.07.2019 m-am trezit dimineața și am fost până în oraș, am luat lapte bătut și am venit acasă.
Am dezasamblat piese și motoare și am recuperat cupru și aluminiu. Am făcut asta până în jurul orei 12.00, când am plecat să duc o piesă unei persoane din Osica. Era vorba de un motoraș de 13 Cp. M-am dus cu autoturismul Renault Megane. După aceea m-a întors acasă și am continuat să dezmembrez piese. Am făcut asta cam până la ora 22.00 și apoi m-am culcat. Dorm de obicei în camera de jos.

Am deținut un service auto până în 2000”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.