VIDEO Dan Barna a votat Iohannis "pentru ca dosarul 10 august să fie finalizat"


VIDEO Dan Barna a votat Iohannis "pentru ca dosarul 10 august să fie finalizat"

Liderul USR Dan Barna, fost candidat la prezidențiale, a votat la Sibiu în turul doi al alegerilor. 

Barna a declarat că a votat pentru ca dosarul 10 august să fie finalizat şi pentru ca România să continue direcţia spre Europa, afirmând că doar unul dintre cei doi candidaţi oferă această speranţă, precizând că este vorba de speranţă şi nu despre o garanţie.

"Mi-am exprimat votul necesar şi din punctul meu de vedere obligatoriu pentru calitatea de cetăţean al României. Am votat pentru ca dosarul 10 august să fie finalizat, am votat pentru ca România să continue direcţia spre Europa, direcţia spre bunăstare şi direcţia spre un stat civilizat şi un stat modern şi doar unul din cei doi candidaţi oferă această speranţă, nu este o garanţie, este o speranţă. De aceea, îi îndemn pe toţi cetăţenii ca până la finalul acestei zile să iasă şi să voteze pentru că astăzi ştampila aceea mică este forţa pe care o avem noi ca societate, să dăm acel mesaj în care vrem să vorbim despre comunitate şi vrem să vorbim despre oameni şi despre interese particulare", a spus Dan Barna.

Vedeți video în cele ce urmează:


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.