VIDEO. Exploziile devastatoare de la Beirut. Crucea Roșie: „Asistăm la o catastrofă uriaşă”/ „Există victime şi pagube peste tot”

Cel puţin 78 de persoane și-au pierdut viața iar alte peste 4.000 au fost rănite în urma exploziilor care au avut loc marţi seară în portul din Beirut. Miercuri a fost decretată zi de doliu național în Liban.

Deflagrația, care s-a propagat la kilometri distanță în interiorul capitalei, deteriorând serios numeroase imobile, a fost asemănată de unii corespondenți de presă cu „bomba de la Hiroshima”


„Asistăm la o catastrofă uriaşă”, a spus George Kettani, şeful Crucii Roșii din Liban. „Există victime şi pagube peste tot”.

Echipele de salvare continuă căutările şi este aşteptat ca bilanţul deceselor să crească.

Oficialii au demarat o investigaţie pentru a afla cauza exactă a deflagraţiei, iar Consiliul Suprem de Apărare a transmis că responsabilii vor primi pedeapsa maximă posibilă.

Aparent, nitratul de amoniu a fost descărcat de pe un vas aflat sub sechestru în port în 2013, apoi stocat într-un depozit de acolo.

Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP.

 "Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

 "Este inacceptabil şi nu putem să păstrăm tăcerea în această problemă", a adăugat şeful executivului libanez, conform informaţiilor oferite de un purtător de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă.

Nitratul de amoniu este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor.

"Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găsi persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat ca să dea socoteală", a promis premierul.

Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare "stare de urgenţă" timp de două săptămâni în Beirut. În această perioadă, o "putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate", potrivit comunicatului dat publicităţii la încheierea reuniunii.