VIDEO Judecătorul CSM Andrea Chiș avertizează: "Urmează să se facă o evaluare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești!"

Protecția victimelor este în România un subiect destul de frecvent, mai ales în ultimii ani, după ce s-a constatat că infractori periculoși sunt eliberați înainte de termen, pentru că li se respectă drepturile, în timp ce victimele lor sunt fie moarte, fie supuse unei torturi perpetue atât din partea agresorului, cât și din partea societății. Și nu este ușor de uitat cazul fetei incendiate de către cel care o violase, pentru că recidivistul în cauză aflase despre dorința acesteia de a fi apărată de autorități. Judecătorul Andrea Chiș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a vorbit despre această situație în cadrul unui interviu acordat publicației Presshub.

Judecătoarea a declarat că în perioada imediat următoare se vor face evaluări la nivelul tuturor instanțelor de judecată, pentru a se asigura faptul că se aplică o practică unitară și că judecătorii nu iau decizii greșite, pe fondul unor interpretări personale ale legilor.

"În spațiul public, în ultima vreme, au fost vehiculate niște chestiuni sensibile, legate de protecția minorilor, atunci când este vorba despre infracțiuni la viața sexuală. Despre liberarea condiționată a unor persoane condamnate și aici este nevoie să vedem care este partea noastră din această răspundere, de ce s-a întâmplat acest lucru. Și cred că trebuie făcut ceva. Urmează să se facă o evaluare la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, să vedem ce trebuie să facem noi, judecătorii, ca să avem o practică unitară și dacă se impune vreo modificare legislativă, pentru ca aceste victime minore să fie mai bine protejate pe viitor decât am reușit s-o facem până acum. Același lucru se întâmplă și în cazul liberărilor condiționate, pentru că știți că judecătorul, până la urmă, nu face decât să aplice legea. Sigur că are o marjă de apreciere, pe care chiar legiuitorul i-o permite. Și descoperim că în interiorul acestei marje de eroare, descoperim că judecători diferiți dau soluții diferite. Pentru că unul spune că nu îl eliberez condiționat, pentru că nu îndeplinește condițiile și, în calea de atac, doi judecători spun că situația stă altfel. Și, dacă ne uităm la motivarea hotărârii, vedem că fiecare interpretează faptele în felul lui. Și atunci este nevoie să vedem dacă trebuie luate măsuri ca să se modifice legea sau trebuie luate măsuri pentru ca noi să ne modificăm practica", a spus Andrea Chiș. 

În același timp, judecătorul Andrea Chiș susține că deciziile în domeniul penal se iau foarte greu, pentru că e dificil să știi exact dacă un infractor are sau nu posibilitatea reabilitării. Desigur, obligația oamenilor legii este aceea de a acorda chiar și infractorilor periculoși șansa de a se reabilita, însă de cele mai multe ori, practica arată că sunt anumite categorii de infractori, precum pedofilii, care nu reușesc niciodată să se reabiliteze. Judecătorul crede, însă, că tocmai de aceea este foarte dificil să fii judecător în astfel de cauze și a mărturisit, în cadrul aceleiași emisiuni, că tocmai de aceea ea însăși nu și-a dorit niciodată să devină judecător în situația unor infracțiuni comise cu violență.

“Eu n-aș vrea să fiu în locul unui judecător care trebuie să decidă liberarea condiționată a cuiva care a fost condamnat la ani mulți de închisoare sau pe viață pentru niște infracțiuni comise cu violență și care a atentat la valoarea fundamentală care este viața. Dar nu este ușor să decizi în astfel de situații. Eu nu sunt judecător penalist și este unul dintre motivele pentru care nu m-am făcut judecător penalist, pentru că este foarte greu să decizi în astfel de situații", a adăugat Andrea Chiș. 

Urmăriți interviul: