VIDEO. Ludovic Orban, după consultările de la Cotroceni: "Susținem revenirea la popor!" Poziția PNL față de constituirea viitorului Guvern


VIDEO. Ludovic Orban, după consultările de la Cotroceni: "Susținem revenirea la popor!" Poziția PNL față de constituirea viitorului Guvern

Echipa de negocieri a PNL a participat vineri la consultările cu președintele Klaus Iohannis privind formarea viitorului Guvern. Echipa de negocieri a fost formată din președintele PNL Ludovic Orban, prim-vicepreședinții Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu și Rareș Bigdan, secretarul general Robert Sighiartău și liderul senatorilor PNL Florin Cîțu. 

În urma consultărilor, Ludovic Orban a reiterat faptul că el este propunerea de premier a PNL și că dorește un Guvern suplu de maxim 16 ministere. Totodată, PNL susține, în primă instanță, organizarea alegerilor anticipate, dar dacă acest lucru nu este posibil, atunci Ludovic Orban și liberalii sunt pregătiți să preia guvernarea și vor un Executiv format în jurul Partidului Național Liberal.

"Poziția PNL este foarte clară. În cazul în care există posibilitatea unui acord în vederea anticipatelor noi susținem revenirea la popor, încredințarea cât mai rapidă cetățenilor români a posibilității deciderii unui nou Parlament. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil și în cazul în care președintele României ne va solicita să formăm Guvernul, PNL este pregătit să-și asume răspunderea guvernării și să formeze un Guvern în jurul PNL", a declarat Ludovic Orban. 

Ludovic Orban, despre componența altor partide în afară de PNL în viitorul Guvern:

"Suntem la debutul consultărilor, vom urmări pozițiile exprimate de formațiunile politice în cadrul acestor consultări, am urmărit declarațiile de până acum și sigur că din partea noastră există disponibilitatea la dialog, cooperare. Noi ne dorim ca formațiunile politice care au contribuit la căderea Guvernului PSD să continue un proiect comun".

Ludovic Orban, despre numele viitorilor miniștri propuși de PNL:

"Sunt extrem de riguros în respectarea legii, democrației, statutului PNL, îmi respect toți colegii, din această cauza nu vehiculez nume de miniștri. Voi prezenta public o listă a cabinetului numai după decizia forului statutar PNL și a discuțiilor cu alte partide".

Ludovic Orban, despre o guvernare din care să facă parte și PSD:

"PNL este împotriva oricărei formule de guvernări care cuprinde PSD. Am dat jos PSD pentru că a făcut un rău imens României. Nu putem accepta sub nicio formă ca noi care am inițiat moțiunea de cenzură și care ne-am luptat aproape 3 ani de zile cu un PSD cum nu a fost niciodată mai rău, cu un comportament abuziv, cu o lipsă de respect față de cetățenii români, călcând în picioare demnitatea românior, nu vom accepta sub nicio formă ca un astfel de PSD să fie parte din guvernare".

Ludovic Orban, despre intoxicarea PSD că PNL va tăia pensiile și salariile când va veni la guvernare:

"Această propagandă mincinoasă și subversivă lansată de PSD, că PNL nu va mai plăti pensiile, salariile, programele demarate din PNDL sunt doar niște minciuni. Aceste politici nu fac parte din programul de guvernare a PNL.

PNL dorește creșterea veniturilor populației, nu o tăiere a veniturilor românilor.

Dacă ne uităm peste buget observăm că cei mai mulți bani sunt la cheltuielile de personal. Cu siguranță vom face o analiză foarte atentă pentru că noi ne dorim relansarea investițiilor.

Vom face o evaluare cu maximă exigență în așa fel încât să rămână în ministere funcționarii de carieră, oamenii buni, nu hoții, pilele și politrucii. Aceștia să se ducă să-și câștige veniturile în piața liberă".


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.