VIDEO Ludovic Orban face marele anunț: Guvernul își va asuma răspunderea pentru abrogarea unei mari părți din OUG 114, a recursului compensatoriu și desființarea Secției Speciale

Premierul Ludovic Orban a declarat într-un interviu pentru România TV, difuzat duminică, că Guvernul pe care-l conduce este hotărât să își asume răspunderea pentru a abroga o mare parte din OUG 114, pentru a abroga legea recursului compensatoriu și chiar pentru a desființa Secția Specială.

Guvernul Ludovic Orban își va asuma răspunderea în cazul în care nu se vor reuși respectivele abrogări prin dezbatere parlamentară. 

CITIȚI ȘI: Raluca Turcan liniștește apele: Guvernul Orban își pune mandatul la bătaie pentru a abroga recursul compensatoriu!

Ludovic Orban: Sunt hotărât să angajez răspunderea Guvernului pentru abrogarea celei mai mari părți din prevederile OUG 114.

Jurnalistă: Dar pe alte proiecte, pe anularea recursului compensatoriu, pe desființarea Secției Speciale, ați putea să vă asumați, de asemenea, răspunderea?

Ludovic Orban: Cu siguranță. Oricum va trebui să ne asumăm răspunderea cât de curând, fie pe abrogarea, fie pe prorogarea termenelor legate de pensionarea anticipată a judecătorilor, legate de mărirea de la 2 ani la 4 ani a perioadei necesare pentru a intra în magistratură. 

Inclusiv pe abrogarea recursului compensatoriu poziția mea este de abrogare prin angajarea răspunderii, dacă nu se poate prin dezbatere parlamentară, cel puțin a eliberării înainte de termen a celor care au comis infracțiuni grave.

Vedeți video de la 29:40: