VIDEO Moment inedit în Parlament. Un deputat își cere scuze pentru felul în care au fost abuzați cetățenii de către jandarmi și îi cere șefului Jandarmeriei să procedeze la fel

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi i-a solicitat șefului Jandarmeriei Române, Constantin Florea, să își ceară public scuze în numele instituției pe care o conduce pentru felul în care au acționat jandarmii în raport cu protestatarii anti-PSD în ultimii ani. 

CONSULTAȚI ȘI: VIDEO S-a făcut dreptate parțial! Jurnalistul Paul Arne Wagner a câștigat procesul cu Jandarmeria. 20 iunie, o zi neagră pentru democrația din România

Cerința liberalului Ovidiu Raețchi vine după ce jurnalistul german Paul Arne Wagner a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria Română. Totodată, deputatul și-a cerut și el scuze jurnalistului german pentru felul abuziv și ilegal în care a fost tratat de o instituție a statului român

Redăm declarația deputatului PNL Ovidiu Raețchi:

"Iau cuvântul pentru a saluta un moment important pentu democrația românească. Foarte recent, jurnalistul Paul Arne Wagner a câștigat definitiv procesul cu Jandarmeria Română după ce fusese ridicat abuziv și amendat de jandarmi la protestele din 20 iunie 2018 în timp ce își făcea meseria având un ecuson special pentru presă. Simt nevoia eu să-i prezint scuze azi, aici, de la tribuna Parlamentului acestui jurnalist atât de implicat în realitățile sociale din România.

Mai mult și mai important, doresc să-i solicit oficial actualului șef al Jandarmeriei să facă același lucru în numele instituției pe care o conduce. Să își ceară public scuze nu doar jurnalistului Wagner, ci tuturor cetățenilor care au fost nedreptățiți, agresați sau răniți de Jandarmerie în perioada critică a regimului Dragnea pentru că îndrăzneau să protesteze. Să își ceară scuze domnului Ioan Duia care a fost amendat pentru că scanda lozinci anti-PSD, deși este surdomut. Și domnul Duia a câștigat procesul definitiv cu Jandarmeria și nu a primit oficial nicio scuză pentru nedreptatea aberantă la care a fost supus. Și mai cer șefului Jandarmeriei, dacă tot e dispus să-și aducă instituția din subordine pe calea cea dreaptă, să prezinte scuze tuturor cetățenilor bătuți și gazați fără nicio vină și fără niciun sens în data de 10 august. Vorbim de sute de persoane care au depus atunci plângeri și dovezi medicale și care încă așteaptă să li se facă dreptate.

Am citit mesajul publicat de jurnalistul Paul Arne Wagner după ce a câștigat procesul cu Jandarmeria și vreau să-l asigur public că preocupările lui privind modernizarea Jandarmeriei Române și a legislației adunărilor publice sunt și preocupările noastre, ale Opoziției. Va găsi în programul nostru de guvernare propuneri concrete prin care posibilitatea unor abuzuri împotriva cetățenilor și împotriva libertății de exprimare să fie înlăturate. Noi credem într-un stat liberal în care Jandarmeria reprezintă o soluție pentru asigurare și restabilire doar în situații de criză, strict în limite legale și cu datele de identificare ale fiecărui jandarm afișate la vedere, astfel încât cei care încalcă legea să poată fi sancționați imediat. Noi considerăm exprimarea liberă și protestul nonviolent o virtute a democrației, nu un pericol pentru lideri politici care au fost tratați de șefii jandarmilor, să spunem lucrurilor pe nume, cu slugărnicie.

Am anunțat, de altfel, public, în numele Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a PNL, pe care o coordonez, că dacă moțiunea de cenzură va trece și vom avea un ministru de Interne liberal, indiferent cine va fi acesta, raportul MAI privind evenimentele din 10 august va fi imediat desecretizat pentru a putea debloca astfel cercetărie privind abuzurile ilegale care s-au produs atunci.

Închei aici repetând fără pic de retorică faptul că șeful Jandarmeriei datorează, din punctul meu de vedere, scuze poporului român, în numele instituției sale, pentru modul în care aceasta a acționat în ultimii ani".

Urmăriți video în cele ce urmează: