VIDEO Orban, nemulțumit că a durat cam mult până la demiterea lui Cercel. Premierul cere MS să-l înlăture pe Macovei din funcția de director medical al Spitalului Județean din Suceava


VIDEO Orban, nemulțumit că a durat cam mult până la demiterea lui Cercel. Premierul cere MS să-l înlăture pe Macovei din funcția de director medical al Spitalului Județean din Suceava

Premierul Ludovic Orban a salutat la începutul ședinței de Guvern decizia ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, de a-l demite pe doctorul Streinu Cercel din poziția de președinte, respectiv de membru al Comisiei speciale anti-COVID-19, dar, cu toate acestea, a avut o obiecție spunând că a durat cam mult rezolvarea situației

CITIȚI ȘI: Streinu Cercel, dat afară de Nelu Tătaru dintr-o funcție-cheie de conducere

Totodată, premierul a transmis Ministerului Sănătății că nu poate accepta ca doctorul Mircea Macovei să revină în funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Amintim că Mircea Macovei, din postura de director medical, invoca un ordin de ministru fictiv pentru a-i pune pe medicii infectați cu noul coronavirus să muncească alături de colegii sănătoși, căci în caz contrar le rupe contractele de muncă. (citiți AICI mai multe detalii)

Ludovic Orban: "Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte, a durat cam mult. Putem să ne mișcăm puțin mai repede. 

Vă transmit foarte clar. Nu pot să accept să revină în poziția de director medica la Suceava doctorul Macovei. Aveți în baza decretului privind instituirea stării de urgență, aveți competență de a lua decizii în privința managementului oricărui spital. Ca atare, v-o spun limpede. Nu se poate întoarce domnul Macovei în poziția respectivă".

Urmăriți video în cele ce urmează: 


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.