VIDEO. PNL, parazitat de pesediști. Marian Ceaușescu, către Orban: "Vă ofer acest lanţ pentru că lanţul pe care l-ați avut era din plastic şi pesediștii l-au rupt!"

Revoluționarul și cunoscutul protestatar Marian Ceaușescu a fost protagonistul unui protest inedit contra traseismului din PSD în PNL.

Concret, participând la conferința de presă susținută de premierul Ludovic Orban în aer liber, Marian Ceaușescu a amintit o declarație a prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan prin care li se cerea liderilor liberali să nu primească niciun ales local al PSD. Dar s-a întâmplat exact contrariul, un număr considerabil de pesediști trecând la PNL fix înaintea alegerilor. În acest context, Marian Ceaușescu a încercat să-i ofere președintelui PNL Ludovic Orban un lanț și un lacăt pentru a fereca ușile partidului în calea numărului considerabil de traseiști de la PSD care parazitează Partidul Național Liberal. Protestatarul i-a transmis premierului că lanțul pe care PNL l-a avut până în prezent a fost de plastic, iar pesediștii l-au rupt.


Marian Ceaușescu: "Acel domn Rareș a spus 'ferecaţi porţile PNL pentru orice ales PSD'. Vreau să vă ofer acest lanţ pentru că lanţul pe care l-ați avut era din plastic şi pesediștii l-au rupt. Vă ofer şi un lacăt".

Vedeți video de la 16:20:



Revedeți filmarea în care Rareș Bogdan le cerea liberalilor să nu primească pesediști: