VIDEO Premierul britanic Boris Johnson, confirmat cu COVID-19


VIDEO Premierul britanic Boris Johnson, confirmat cu COVID-19

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Boris Johnson a pezentat vineri pe Twitter și Facebook, într-un video, faptul că are simptome ușoare și va continua să conducă guvernul prin intermediul videoconferințelor. (vedeți video AICI)

Până în prezent, la nivel oficial, au fost confirmate în UK 11,658 de cazuri de COVID-19 și 578 de decese. 

În urmă cu 2 zile, prinţul Charles era confirmat ca purtător al noului coronavirus. (mai multe detalii AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.