VIDEO Protest în fața sediului Avocatului Poporului. Cum încerca Weber să obțină eliberarea tuturor infractorilor condamnați în baza dosarelor DNA

Odată cu prima zi de după ieșirea din starea de urgență s-a desfășurat și prima acțiune de protest, în vizor fiind luată Avocata Poporului, Renate Weber

Inițiatorul protestului a fost revoluționarul Marian Moroșanu, a.k.a. Marian Ceaușescu, care a reclamat că Renate Weber nu este Avocata Poporului, ci este apărătoarea pensiilor speciale, a politicienilor corupți, a foștilor securiști și comuniști etc. 

Astfel, instituția Avocatului Poporului a primit o nouă denumire, una care corespunde acțiunilor Renatei Weber, prin lipirea unui sticker la intrarea în incintă, așa cum puteți observa în imaginea articolului, dar și în filmarea pe care v-o prezentăm în cele ce urmează: 



De altfel, amintim că Renate Weber a demonstrat că reprezintă alte interese decât cele ale poporului atunci când a sesizat CCR, la finalul anului 2019, dorind să anuleze toate dosarele instrumentate de DNA, iar toți infractorii condamnați în baza dosarelor instrumentate de DNA urmând să fie eliberați. În sesizarea menţionată, Weber a susținut că inculpaţilor le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că procurorii DNA nu sunt specializaţi pe anchetarea faptelor de corupţie.

Renate Weber: "În cazul în care urmărirea penală este efectuată de către un procuror care nu are specializarea necesară pentru reprezentarea Ministerului Public în actele pendinte, competenţa materială şi funcţională a acestuia este grav viciată".

Ca atare, în opinia noastră, prevederile art. 87 alin. (2) din Legea 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (prin asumarea răspunderii Guvernului Alianţei DA – n.r.), restrâng dreptul la un proces echitabil în cadrul procesului penal, întrucât numirea procurorilor în cadrul DNA nu este condiţionată de specializarea acestora pentru fapte de corupţie".

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, prezenta la acea vreme implicațiile dezastruoase ale sesizării Renatei Weber, atrăgând atenția că tot constructul DNA ar fi dărâmat în cazul în care Curtea Constituțională ar accepta vreodată o astfel de sesizare nocivă: "În cazul în care CCR va admite această sesizare toate dosarele şi actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA vor trebui anulate. Toate sentinţele vor trebui anulate. Toţi cei care au fost trimişi în judecată de către Direcţie vor trebui eliberaţi şi rejudecaţi.

Avem deja precedentul cu decizia CCR pe completele specializate, deci, în buna tradiţie a justiţiei din România din ultimii ani, toate dosarele se vor rejudeca. Tot constructul DNA se va dărâma. Tot.

Altfel, sesizarea este eronată. Nu există o şcoală specială pentru procurorii DNA. Toţi procurorii fac aceeaşi şcoală. La fel cum nu există judecători specializaţi pe fapte de corupţie aşa nu există nici procurori specializaţi. Nu cred că CCR va da curs acestei sesizări. Vorbim de o ordonanţă ce a mai fost atacată în două rânduri, prin anul 2008. Sigur, acum surprizele sunt la tot pasul. Probabil că ne vom întoarce la justiţia de pe vremea lui Decebal". (citiți AICI mai multe detalii)