VIDEO SCANDALOS! Un elev dintr-un liceu a fost lovit de un jandarm

Un jandarm a lovit, luni, un elev care susținea examenul de bacalaureat, într-un liceu din Giurgiu, pe motivul că tânărul l-ar fi înjurat. Ulterior, miercuri, jandarmul și-a dat demisia, iar Jandarmeria Română a anunțat că a dispus un control în acest caz.

Vedeți video în cele ce urmează:



Astăzi dimineață (miercuri -n.r.) ne-au fost arătate niște imagini în care un subofițer lovește un elev. Luni, la liceul "Tiu Dumitrescu" din orașul Mihăilești a avut loc evenimentul. Jandarmeria asigura măsurile de ordine și liniște publică la bacalaureat și a spus că le-a atras atenția unor elevi că fac zgomot, iar un elev i-a adresat injurii", a declarat, pentru Mediafax, Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt Jandarmeria Giurgiu.

Părinții tânărului au depus plângere împotriva jandarmului în vârstă de 40 de ani, care a fost declinată la Parchetul Militar. Subofițerul lucra în Jandarmerie din 2005, iar miercuri și-a dat demisia, potrivit sursei citate, pentru Mediafax. 

"Conducerea unității din care face parte jandarmul a vizionat imaginile care surprind incidentul și a demarat activitățile necesare pentru punerea la dispoziția Parchetului Militar a tuturor informațiilor, în vederea soluționării cât mai urgente a cauzei. Jandarmeria Română dezaprobă cu fermitate astfel de comportamente individuale care aduc atingere onoarei și demnității militare și lezează integritatea fizică a persoanei, și se delimitează de atitudinea jandarmului implicat în incident. Pentru evitarea pe viitor a unor situații de acest gen, conducerea Jandarmeriei Române a dispus constituirea unei comisii de verificare și control, care va analiza cauzele ce au condus la producerea acestui eveniment", scrie într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române.