VIDEO Theresa May și-a anunțat demisia cu lacrimi în ochi: "A fost onoarea vieţii mele să fiu al doilea premier femeie, dar cu siguranţă nu ultimul"

Premierul britanic, Theresa May, a anunțat vineri că demisionează din funcție pentru că nu a reușit să ducă la bun sfârșit Brexit-ul, la data stbilită inițial, 29 martie.

Totodată, Theresa May a precizat că va demisiona de la conducerea Partidului Conservator pe data de 7 iunie, însă va rămâne în funcție până la numirea unui succesor.

Potrivit BBC, funcția de premier al Theresei May va rămâne una dintre cele mai scurte din istoria Marii Britanii, împlinind miercurea viitoare 2 ani de mandat, 320 de zile, depășindu-l, totuși, pe Gordon Brown. Săptămâna următoare va începe procesul de selecție pentru un nou lider.

Theresa May a afirmat, cu lacrimi în ochi, că a făcut tot posibilul pentru a rezolva problema Brexitului: „Am făcut tot ce am putut pentru a convinge parlamentarii să susţină acordul ... Din păcate nu am reuşit”.

„Poate că scena noastră politică este sub presiune dar există multe lucruri bune în această ţară. Atât de multe cu care ne putem mândri şi putem fi optimişti. A fost onoarea vieţii mele să fiu al doilea premier femeie dar cu siguranţă nu ultimul”, a declarat premierul britanic vineri dimineaţa.

„Îmi este clar acum că este în interesul ţării ca un nou prim-ministru să conducă acest efort (al Brexit-ului - n.r.). Aşa că anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator (...), vineri, 7 iunie”, a declarat Theresa May, conform Agerpres.

Theresa May, care avea lacrimi în ochi la finalul discursului, l-a invitat pe succesorul său în fruntea Partidului Conservator şi al guvernului să încerce să ajungă la un consens pentru ca Regatul Unit să părăsească blocul comunitar.

Vedeți video în cele ce urmează: