VIDEO Tragedia Caracal. Al doilea inculpat a fost într-o emisiune TV: "Dincă nu ar fi în stare să răpească fete"

DIICOT a mai reținut un inculpat pentru viol în cazul tragediei de la Caracal. Ștefan Risipiceanu, în vârstă de 46 de ani, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra Luizei Melencu

CITIȚI ȘI: Tragedia de la Caracal. Încă un inculpat reținut pentru că ar fi violat-o pe Luiza Melencu, alături de Gheorghe Dincă

Precizările șefei DIICOT, Giorgiana Hosu: "Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului DINCĂ GHEORGHE şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. (...)

Doresc să precizez faptul că, bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice".

Inculpatul Ștefan Risipiceanu a fost invitat în data de 31 iulie 2019 în cadrul emisiunii de televiziune Acces Direct unde a mărturisit că a dormit sub același acoperiș cu inculpatul Gheorghe Dincă: "Dormeam acolo într-un garaj, într-un şopron. Am dormit vreo două săptămâni la el".

Mai mult, Ștefan Risipiceanu spunea cu mult calm și nonșalanță că nu l-a crezut în stare pe Gheorghe Dincă să răpească fete. 

"Nu îmi vine să cred. Nu ar fi în stare să răpească fete. Nu l-am crezut. Și vecinii mi-au spus cum ai putut să dormi cu acest criminal. Eu nu am nimic de ascuns", a spus inculpatul Ștefan Risipiceanu. 

PUTEȚI ACCESA AICI VIDEO