VIDEO TVR, lovitură pentru Dragnea: "Un miting pentru nimic" Manifestația de la Iași, criticată și de televiziunea publică


VIDEO TVR, lovitură pentru Dragnea: "Un miting pentru nimic" Manifestația de la Iași, criticată și de televiziunea publică

Televiziunea Română (TVR), instituția publică din România, care este finanțată din bugetul de stat și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, a difuzat în rubrica de știri a Telejurnalului, la postul regional TVR Iași, un mesaj neașteptat. Deși există percepția că TVR e aservită PSD, televiziunea publică l-a numit pe Dragnea "nimic" în buletinul de știri în contextul mitingului PSD de la Iași.

Mitingul de amploare organizat de PSD la Iași pe data de 9 mai a fost, evident, deranjant pentru toți ieșenii din cauza restricțiilor și aglomerației din centrul Capitalei Tineretului. 

Telejurnalul a început cu titlul „UN MITING PENTRU NIMIC”. 

„Un miting organizat chiar de 9 mai de către susținătorii social-democraților din județele Moldovei, au transformat Iașiul într-o zonă complet blocată. Mai mult, ieșenii care nu participă la miting, nu pot trece prin Piața Unirii”, a început prezentatoarea știrilor TVR Iași, Roxana Costaș. 

De asemenea, atât prezentatoarea, cât și reporterul care a intrat în direct din Piața Unirii, Steliana Orășanu, au scos în evidență problemele create de mitingul PSD precum, interzicerea ieșenilor pe cele mai importante străzi orașului. De asemenea, transportul în comun a fost oprit, traficul a fost blocat în zonă, iar elevii nu au putut să se întoarcă de la școală. 

„Nici ieșenii care nu sunt membri PSD sau care nu se află pe lista organizatorilor mitingului, nu pot tranzita centrul orașului”, a mai spus prezentatoarea.

Reporterul aflat în centrul Iașiului a transmis că intrările în oraș au fost sub asediu, iar în gara CFR au fost aduse nouă garnituri de tren suplimentare puse la dispoziția PSD-iștilor, iar zeci de autocare au blocat străzile și parcările din centru. 

Amintim că Societatea Română de Televiziune (SRTV) este controlat de Parlament, iar de la 1 februarie 2017, De la 1 februarie 2017, principala sursă de finanţare a Televiziunii Române este alocaţia bugetară. 

De asemenea, consiliul de administrație al SRTV este compus din 13 membri, desemnați prin votul Parlamentului. Dintre aceștia 11 sunt aleși dintre candidații propuși de Parlament, Președintele României și Guvern, și 2 sunt aleși dintre candidații propuși de personalul angajat al SRTV. Președintele Consiliului de administrație este numit de Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului. 

Vedeți video de la 1:47:



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.