VIDEO Viermele Cumpănașu, o nouă culme a abjecției: A dansat țonțoroiul și i-a cântat ”La mulți ani” Alexandrei, în cadrul unui ”miting” electoral! Monștri printre noi

Unchiul care se cațără pe cadavrul propriei nepoate, Alexandra, pentru a obține avantaje personale – l-am numit pe sinistrul sinecurist Alexandru Cumpănașu, unul dintre cele mai hidoase chipuri ale sistemului – a găsit de cuviință, duminică, să organizeze un obscen miting electoral în fața Ministerului de Interne, chiar în ziua în care nepoata sa ar fi împlinit 16 ani.

La morbida golăneală au participat aproximativ 50 de pensionari și de gură cască.

Punctul culminant al sordidei întâlniri a fost atins în momentul în care Alexandru Cumpănașu a declarat că ”fata este în viață” și le-a cerut oamenilor să-i cânte ”La mulți ani!”, rezultând un cor asemănător muzicanților din Bremen.

De altfel, Cumpănașu a zbierat numeroase mizerii, minciuni și absurdități, într-o română aproximativă, totul fiind centrat pe imaginea sa – el și acoliții săi s-au pretat să poarte tricouri albe cu moaca ONG-istului imprimată pe ele, unchiul pozând în mare justițiar, ceea ce nu este doar caraghios și de-a dreptul suprarealist, dar reprezintă și o nesimțire de proporții incomensurabile.

Vă reamintim că ONG-ul condus de Cumpănașu a funcționat chiar și în incinta Ministerului de Interne, via Gabriel Oprea și Liviu Dragnea (care l-au împutrezit din contracte cu statul).

Recent, îndureratul Cumpănașu a jucat țonțoroiul împreună cu nevasta sa cu prilejul unui bairam cu horă organizat în aer liber.

Urmăriți video de la 22:20:



Urmăriți și următorul video: