Viktor Orban joacă teatru la Washington, dar crește DEPENDENȚA Ungariei de Rusia lui Putin


  • ACP
  • May 13, 2019 12:22
  • 2440
Viktor Orban joacă teatru la Washington, dar crește DEPENDENȚA Ungariei de Rusia lui Putin

Vizita premierului maghiar la Casă Albă ține presa ocupată cu laudele aduse acestuia de președintele Trump, ceea ce îi contrariază pe cei încă nefamiliarizați cu felul în care lucrează președintele american, sau neatenți la modul în care a acționat acesta de când conduce America.

Donald Trump a găsit ceva bun de zis despre orice personaj politic cu care s-a întâlnit, lucru văzut foarte bine la întrevederile acestuia cu dictatorul nord coreean Kim Jong-un. De fiecare dată când urmează o negociere complicată cu câte un politician dificil, cu porniri dictatoriale, fie el inamic al Americii, președintele autor al cărții ”Arta negocierii” îi dă acestuia satisfacția de a arăta bine pentru câteva zile, înainte de a-i pune în față condițiile sale.

Negocierea cu președintele Orban este un alt caz complicat – deși Ungaria este statul NATO ce pare a face parte din țările care doresc împlinirea obiectivelor americane și europene, Budapesta are legături solide și în dezvoltare cu Rusia lui Putin. Cu toate că mai mult de 80% din gazele necesare Ungariei vin din Rusia, administrația Orban nu face nimic pentru a-și scădea dependență de gazul lui Putin, ba chiar își consolidează legătura cu Moscova pentru a o crește.

Luna trecută a fost semnat la Moscova acordul pentru livrarea de gaz rusesc pentru anul 2020, chiar dacă acesta nu va mai trece prin Ucraina, anul acesta expirând contractul pentru tranzitul gazului rusesc pe teritoriul ucrainean. În condițiile acestea, Ungaria se aliniază Germaniei în a da Moscovei mâna liberă să livreze gaz în Europa, exact așa cum dorește, sporind puterea rușilor pe Bătrânul Continent și dând o lovitură importantă stabilității Ucrainei aflată practic în război cu Federația Rusă – mai multe detalii AICI.

Iar Ungaria nu este dependentă doar de gazul rusesc. Guvernele lui Orban și-au împins țara mai departe în brațele Moscovei, dând pe mâna rușilor și construcția reactoarelor nucleare care vor fi înălțate pe lângă singura centrală atomică maghiară, aflată acum la capătul duratei de exploatare, centrala de la Paks, care produce 35-40% din totalul energiei electrice din Ungaria. În 2014 a fost selecționată compania Rosatom, deținută de statul rus, pentru a construi încă două reactoare pe lângă centrala atomică maghiară. Iar dacă toate acestea nu țineau Ungaria destul de dependentă de Rusia, Budapesta are împrumutați și cea mai mare parte a banilor pentru construcția noilor reactoare tot de la Moscova. La începutul lunii acesteia a fost rediscutat acordul de împrumut pentru construcția noilor reactoare, rușii acceptând ca banii să fie plătiți de îndată ce acestea vor fi puse în funcțiune. Începerea lucrării a fost amânată de obținerea autorizațiilor necesare, deoarece autoritățile locale din jurul localității Paks au temeri mari și îndreptățite în ceea ce privește construcția unor reactoarelor rusești VVER, care nu sunt altceva decât o versiune modernizată a celor de la Cernobîl – mai multe detalii AICI.  

Budapesta, în schimb, a răspuns nevoilor Moscovei când a fost cazul, permițând Băncii Internaționale de Investiții a Rusiei să își facă un sediu la Budapesta, deși banca este cunoscută ca un instrument al serviciilor secrete ruse, ori opunându-se public ajutorării Ucrainei de către țările NATO, lucru care nu a produs însă mari efecte, conducerea Alianței refuzând să dea curs solicitării maghiare – AICI.

Acum, Victor Orban este la tratative cu președintele Donald Trump, având pe agenda și discuția despre energie. E foarte posibil ca la fel cum Kim Jong-un a primit la sfârșitul discuțiilor cu președintele american o solicitare fermă, extrem de dură, de renunțare imediată la programul atomic și predare a tuturor armelor de distrugere în masă armatei americane, după toate vorbele bune spuse despre el de către Trump, și Orban să fie pus în fața unei liste de cereri ferme din partea americană, care să nu îi fie deloc pe plac.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.