Vlad Țurcanu, fost consilier prezidențial, ales prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale

Vlad Țurcanu, fost consilier al președintelui Nicolae Timofti și fost președinte al Partidului Popular Român, (PPR) a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale (PUN), a anunțat pe Facebook ex-președintele formațiunii, Anatol Șalaru.

Vlad Țurcanu și-a dat recent demisia din funcția de președinte al PPR și a părăsit formațiunea, nefiind de acord cu intenția colegilor de partid de a face un bloc comun cu alte câteva formațiuni declarate unioniste, printre care și Partidul Liberal, scrie Ziarul de Gardă.

Conducerea noului partid al lui Vlad Țurcanu, PUN, a fost preluată în luna decembrie de către deputatul Octavian Țîcu, intrat în parlament pe listele Blocului ACUM, dar care a părăsit ulterior fracțiunea parlamentară din care făcea parte.