Zegrean, ACUZAȚII grave: CCR și PSD pregătesc terenul pentru OUG pe grațiere și amnistie! DESFIINȚAREA Justiției EXCLUSIV

Fostul președinte al Curții Constituționale – l-am numit pe juristul Augustin Zegrean – susține, în exclusivitate pentru Podul.ro, că miza ascunsă a controversatei decizii CCR privind protocoalele cu SRI este tocmai aceea de a pregăti terenul pentru deja proverbiala OUG privind amnistia și grațierea.

 ”În realitate, decizia CCR are scopul de a <justifica> o viitoare impunere a unei OUG pe amnistie și grațiere. PSD și ALDE vor urla peste tot că întreaga Justiție e putredă și că marile dosare (și nu numai) ar trebui închise. Spre asta ne îndreptăm”, avertizează Zegrean. De asemenea, juristul atrage atenția că amintita decizie a CCR amenință să distrugă Justiția din România, deoarece reprezintă un atac la fundamentele statului de drept.

Podul.ro vă prezintă declarațiile lui Augustin Zegrean.

”După recenta decizie a CCR care dinamitează protocoalele secrete cu SRI, în România e pe cale să se desființeze Justiția. O să judece PSD de-acum!

E destul de greu să enumerăm consecințele dezastruoase pe care această decizie o va avea asupra Justiției și a fundamentelor statului de drept, întrucât este cât se poate de clar că PSD și ALDE nu se vor opri aici. E evident că vor merge mai departe cu astfel de derapaje, fiindcă sunt mulți de-ai lor care vor același lucru: să scape sau să fie spălați. Mă refer la infractorii deja condamnați care vor să scape de condamnare, dar și la o serie de personaje – deloc puține – ale căror procese se află în plină desfășurare.

Pe de altă parte, ce te faci cu infractorii care și-au recunoscut deja faptele?, fiindcă, pe final, majoritatea își recunosc infracțiunile, întrucât pot beneficia de diverse reduceri ale pedepsei.

Toată munca judecătorilor, a procurorilor și a autorirtăților abilitate este aruncată în aer de PSD, prin intermediul Curții Constituționale. Toată munca este dată peste cap și trebuie reluată de la zero, ceea ce este de neconceput. Există un principiu al securității juridice, principiu care e total nesocotit de această decizie puțin spus controversată – adică avem niște decizii, niște condamnări definitive, care iată că riscă să se schimbe peste noapte, de-a valma, fiindcă așa vrea PSD.

Într-o perioadă de normalitate socială și politică ar fi fost imposibil ca niște politicieni responsabili să facă așa ceva. Astfel de acțiuni se întâmplă pe timp de marasm social, de revoluție… Este total greșit că s-a ajuns aici și că se impune o astfel de decizie cu adresă. Nu este deloc în regulă, iar consecințele vor fi de-a dreptul dezastruoase. Pentru PSD, ALDE și CCR nu mai contează că ai prins infractorul, ci doar cum l-ai prins, ceea ce nu este normal.

Firește, este posibil ca în câteva cazuri – asta se întâmplă peste tot, în lumea asta largă – instituțiile să fi comis niște greșeli, abuzuri, dar este incalificabil să salvezi politicieni băgând totul la grămadă și distrugând premeditat tot ceea ce s-a făcut bine. Pe de altă parte, logistica necesară interceptărilor și supravegherilor a costat enorm statul român, fiindcă statul a alocat fondurile necesare – păi, statul ăsta nu știa pentru ce dă banii?

Ipocrizia puterii este uriașă – sunt numeroase interviuri oferite acum ani de zile în care Laura Codruța Kovesi preciza oficial că DNA își desfășura activitatea în baza legii și a protocoalelor cu DNA. La vremea respectivă, pe nimeni nu deranja asta. În ultimii doi ani însă, tematica a început să fie rostogolită obsesiv și manipulatoriu de PSD-ALDE și alții direct interesați tocmai pentru a se ajunge la salvarea unor personaje politice. Așa s-au comportat cei de la putere: când le-a ajuns mucul la deget, au zis că-i vai cu vaca, vorba ardeleanului!

În realitate, decizia CCR are scopul de a <justifica> o viitoare impunere a unei OUG pe amnistie și grațiere. PSD și ALDE vor urla peste tot că întreaga Justiție e putredă și că marile dosare (și nu numai) ar trebui închise. Spre asta ne îndreptăm.

Pe vremea CAP-urilor circula un banc sugestiv. Cică la o ședință la CAP, s-a ridicat o babă și a întrebat: <Ei, cum rămâne? Ni se mai dă ceva… sau rămânem cu ce am furat?> Așa și ăștia de acum: vor să păstreze tot ce au furat, să nu răspundă în fața legii și să fure în continuare nederanjați de nimeni. Asta-i pura realitate.

Dacă judecătorii CCR ar fi vrut, într-adevăr, să clarifice situația ar fi vorbit de categorii de fapte, de cazuri distincte, dar, în minuta acestora, nu este vorba deloc de așa ceva. Ni se spune, sec, că judecătorii vor decide de la caz la caz – păi, dacă spui doar atât, e ca și cum ai arunca toate dosarele în aceeași oală! Sper ca astfel de distincții și clarificări să fie făcute în motivarea deciziei. Corect este ca dosarele în care sunt semne de întrebare să fie separate de restul cauzelor și analizate cu mare atenție, în funcție de restul problor adunate.

Dacă se dorește salvarea unor potiticieni și a unor apropiați ai acestora, cum rămâne cu traficanții de carne vie și cu traficanții de stupefiante? Pe ăștia îi prinzi numai prin astfel de metode: interceptări, filaje ș.a.m.d.. Ca să salvăm politicieni, ajungem să salvăm traficanți de droguri și de carne vie, criminali și violatori? Este evident: însăși fundamentele Justiției și ale statului de drept se află în luneta PSD-ALDE”, a declarat Augustin Zegrean, în exclusivitate pentru Podul.ro.