Ziare.com: Vâlcov este vizat în două noi dosare la DNA. Care sunt acuzațiile aduse


Ziare.com: Vâlcov este vizat în două noi dosare la DNA. Care sunt acuzațiile aduse

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este vizat în alte două dosare la DNA disjunse din dosarul în care a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru acte de corupție, caz care urmează să ajungă la Completul de 5 judecători, potrivit Ziare.com.

Conform unei analize Ziare.com, Valcov mai are și alte două dosare pe rolul instanțelor:

Dosarul 43049/3/2015, pe rolul Tribunalului Dolj, termen pe 10 aprilie. Acuzațiile: luare de mită și trafic de influență.

Dosarul 3263/104/2017, pe rolul Tribunalului Gorj, termen pe 12 martie. Acuzațiile: instigare la dare și luare de mită.

Prima anchetă de la DNA

Prima anchetă care a rămas la DNA vizează modul în care autoritățile publice au accesat fonduri europene în cazul mai multor contracte.

Iată care sunt acestea:

"Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare în municipiul Slatina", semnat pe 13 mai 2010, în valoare de 36 milioane de lei.

"Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare în orașele Scornicești și Potcoavă", semnat pe 13 mai 2010, în valoare de 22 milioane de lei.

"Reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare în Drăgănești -Olt și Piatra -Olt", semnat pe 4 august 2010, în valoare de 19 milioane de lei.

A doua anchetă de la DNA

În cazul celei de-a doua anchete de la DNA, tot disjunsă din dosarul trimis la Înalta Curte, procurorii vizează o posibilă infracțiune de fraude cu fonduri europene și abuz în serviciu. Dosarul este deschis în rem și vizează fapta, în acest moment, potrivit ordonanței semnate de procurorul Dănuț Volintiru.

Aceasta are legătură cu modul în care Primăria Slatina a semnat 12 contracte de finanțare care vizează reabilitări de spații verzi și/sau infrastructură de acces, incluzând alei rutiere și pietonale, în valoare de 12 milioane de lei. Aceste contracte au fost semnate în perioada 2010-2012.

Potrivit denunțurilor din dosar, Vâlcov ar fi fost cel care a inițiat proiectele de hotărâri ale Consiliului Local Slatina și a semnat în cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Regional 2007-2013 cele 12 contracte de finanțare.

Asta în condițiile în care nu a declarat și nu a prezentat ADR Sud - Vest Oltenia și nici Ministerului Dezvoltării Regionale a Apelor și Pădurilor, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional, contractul nr. 11272/25 august 2010, având că obiect concesionarea Serviciului Public de administrare a domeniului public și privat privind întreținerea, dezvoltarea și amenajarea parcurilor, spațiilor verzi, a locurilor de joacă și fântânilor arteziene din municipiul Slatina pe o perioada de 30 de ani cu posibilitatea prelungirii cu încă 15 ani în valoare de 8.000 de miliarde lei vechi (200 milioane de euro). Acest contract a fost atribuit SC Rupiah SA.

CITIȚI AICI ANALIZA COMPLETĂ ȘI CONSULTAȚI DOCUMENTELE

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.