Editorial

În România, alternativa la stânga e stânga

PSD a condus România peste 20 de ani din cei 30 care au trecut de la Revoluție. Mai mult, inclusiv în perioadele în care nu a condus a susținut partidele

România fără scriitori

Într-un interviu la RFI Ana Blandiana spune: ”– Îmi pare extrem de rău și mi-e rușine chiar că nu există și un protest al scriitorilor, cum ar fi

Înaintea Duminicii Iertării. Cronica unei impietăți

La slujba de strămutare a osemintelor Regelui Carol al II-lea în necropola regală de la Curtea de Argeș oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS

Rule of law - Stat de drept, asta vrem. Dar vreți voi oare?

Editorialul acesta îl scriu cu inimă grea. Dar adevărul trebuie spus. Cineva trebuie să le ia apărarea și judecătorilor de la Înalta Curte, pentru că de

PLUS, ajutor „nesperat” pentru PSD

Apare un sondaj, vezi PSD la 20%, te bucuri, dar nu durează mult, pentru că există partidul lui Cioloș, creat pentru a ține PSD în viață și care la momentul oportun

De ce ascunde Carmen Dan un raport de interes public, care nu conține secrete? De frică!

A trecut mai bine de jumătate de an de când mii de protestatari au fost agresați de forțele de ordine, iar complicitatea și secretomania celor din fruntea Jandarmeriei

Ascensiunea partidelor de dreapta în Uniunea Europeană

Ideea pierderii suveranității este mesajul central al euroscepticilor. Preluând teza discutată de Vladimir Bukovski în cartea sa „Uniunea Europeană...o nouă

Haideți azi la proteste! Dragnea&Co sunt slăbiți și răniți!

Știu că mulți dintre voi nu mai aveți chef să ieșiți la proteste.

România, în ceasul al 12-lea! Dacă NU intervine, Iohannis devine complicele PSD-ALDE

Singurul om care ne poate salva din guvernarea contra poporului român și contra siguranței naționale este președintele Klaus Iohannis. Constituția îi acordă

De PSD nu scăpăm cu oameni noi

Spuneam săptămâna trecută că nu cu oameni noi scăpăm de PSD. Oamenii noi vorbesc între ei și pentru ei. Dar mai grav de atât este faptul că, pentru orice