Etichetați rezultatele pentru "adolf hitler"

28 iunie, zi de doliu național. Se împlinesc 80 de ani de când URSS a dezmembrat România şi poporul român

Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciună în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă

S-a lovit în creierul Basarabiei româneşti

Deportarea din 12-13 iunie 1941 făcea parte dintr-un plan mult mai complex de exterminare a elitelor româneşti din Basarabia. În contingentul de deportaţi de peste

FOTO. Bolșevismul de rit nou. Demolarea statuilor, istoriei și artelor. Scriitoare română stabilită în SUA: „Rușine profesorilor care au transformat universitățile americane și europene în pepiniere ale anarhismului”

O profesoară universitară i-a îndemnat pe protestatarii nervoși din Statele Unite să dărâme Obeliscul din Washington, splendida statuie albă a lui Cristofor

Prințul criminal Mohammed bin Salman încearcă să preia Newcastle United și rămâne un răsfățat al liderilor celor mai importante state. Deși CIA a demonstrat că e implicat în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Politologul, scriitorul și profesorul Dan Pavel comentează, pe Facebook, recenta tentativă a prințului criminal și moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, de

Teologul Mihai Andrei Aldea: ”Partidul, Caramitru, Neo-me-ni-i-i-aa!”

Teologul Mihai Andrei Aldea – fost vicepreședinte al Societății Culturale Macedo-Române – comentează pe larg, într-un editorial postat pe blog,

Volodimir Zelenski, repetent la istorie. Președintele ucrainean susține că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o declarație de-a dreptul scandaloasă în cadrul discursului oficial ținut cu ocazia Zilei Unității și

Fost ministru de Externe: "Relația cu SUA reprezintă garanția cea mai solidă pentru siguranța colectivă și emblema apartenenței noastre la un destin occidental". Modelul polonez

Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a subliniat pe Facebook că relația cu SUA reprezintă pentru România "nu doar garanția cea mai solidă pentru siguranța

Semnatar al APELULUI inițiat de Bukovski, istoricul Stéphane Courtois explică necesitatea organizării unui proces Nürnberg al comunismului. Bukovski și solicitarea lui Goma

Reputatul istoric Stéphane Courtois - semnatar ala Apelului privind organizarea procesului mondial al comunismului, Apel inițiat de regretatul opozant Vladimir

Dan Pavel, lecție de istorie pentru decerebrații care batjocoresc memoria martirului Iuliu Maniu și îi înjură pe foștii deținuți politic

Participant, pe 12 octombrie 2019, la inaugurarea Memorialului Iuliu Maniu de la Bădăcin, politologul, scriitorul și profesorul Dan Pavel mărturisește, pe Facebook, că

Incredibila Ursula von der Leyen, prima femeie care va conduce Comisia Europeană. Are șapte copii și este medic ginecolog

Considerată o apropiată a cancelarului Angela Merkel, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen a apărut ca un candidat surpriză în urma eşecului de a