Etichetați rezultatele pentru "antonio tajani"

Oreste prezintă starea psihică a PSD și a propagandiștilor acestora după anunțul făcut de Antonio Tajani privind-o pe Kovesi: "Criză de apoplexie"

În timp ce Adina Florea aruncă cu acuzații asupra Laurei Codruța Kovesi prin secția bolșevică de anchetare a magistraților, Antonio Tajani, președintele

Doi oficiali europeni îi cer președintelui PE să fie desemnați să negocieze pentru Kovesi cu Consiliul UE

Președintele Comisiei de Libertăți Civile(LIBE), Claude Moraes, împreună cu președinta Comisiei de Control Bugetar(CONT), Ingeborg Grassle, îi cer președintelui

Guvernul Dăncilă a PROFANAT Sala Tronului! CLARIFICĂRI pentru Junker, Tusk și Tajani

Oare lansările celorlalte țări care au deținut Președinția Consiliului Europei au presupus același sacrilegiu ca în România? Ospețele oferite înalților

Desemnarea Procurorului European, în colaps. Negociatorii Parlamentului European acuză reprezentanții Consiliului UE de ignoranță într-o scrisoare trimisă președintelui PE

Alegerea candidatului pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European a produs o scindare vădită între Parlamentul European și Consiliul UE. Astfel, în

Când vrei să pari simpatic și inteligent, dar reușești să fii doar un antenist penibil! Sinecuristul CNA Radu Herjeu somează PSD-ul să spună cu cât îl plătește pe Timmermans ca să convingă electoratul să voteze cu ciuma roșie

Crescut și hrănit peste un deceniu în ograda securistului Dan Voiculescu, Radu Herjeu, unul din cei mai controversați și părtinitori membri ai Consiliului Național al

Liderul ALDE Europa, scrisoare către președintele Parlamentului European: Suntem consternaţi de atacurile autorităţilor române asupra lui Kovesi!

Liderul ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt împreună cu europarlamentarul Sophie in't Veld au trimis o scrisoare către președintele Parlamentului European,

Mobilizare masivă pentru Laura Codruța Kovesi în drumul spre funcția de Procuror European. Peste 100 de mii de semnături strânse de petiția Declic

În urmă cu o săptămână, Declic iniția o petiție de susținere a candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru obținerea funcției de procuror-șef al Parchetului

BREAKING NEWS. Susținere totală pentru KOVESI la BRUXELLES. Parlamentul European redactează o scrisoare de protest către Guvernului Dăncilă față de „comportamentul inacceptabil” în privința lui Kovesi

  • Apr 3, 2019
  • 4671

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, va transmite o scrisoare Guvernului Dăncilă în semn de protest față de ”comportamentul inacceptabil”

FOTO DOCUMENT Kovesi, apreciată pe plan internațional. Este prima pe lista scurtă pentru funcția de Procuror European

Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în selecția pentru postul de procuror european realizată de un Comitet special de selecție. Laura Codruța Kovesi a fost

Susținere totală pentru Laura Codruța Kovesi la nivel european. Critici dure adresate Guvernului României și Secției bolșevice de anchetare a magistraților

Oficialii europeni se revoltă împotriva Secției bolșevice, girate de infractorul Dragnea, după ce instituția a dispus acțiunea penală împotriva Laurei Codruța