Etichetați rezultatele pentru "avion"

PSD a ordonat un act terorist pentru oprirea moțiunii: sechestrarea la sol a unor aeronave Tarom care aveau la bord parlamentari. Dezvăluirile fostei directoare, executată după ce l-a refuzat pe ministrul Cuc

Mădălina Mezei, directoare a companiei Tarom până acum două zile, dezvăluie că şi-ar fi pierdut funcţia pentru că a îndrăznit să îl refuze pe

Macron vrea să medieze conflictul dintre Iran și SUA. Președintele francez a încercat să organizeze o întâlnire între Trump și Rouhani

Președintele SUA, Donald Trump a spus luni, 26 august, că “există șanse mari” în privința unei viitoare întâlniri cu liderul Iranului în

China comunistă, culmea ”egalității”: cei care vorbesc tare la metrou devin cetățeni de rang INFERIOR. Rezistența în șoaptă

  • ACP
  • Aug 27, 2019
  • 1170

Zilele trecute a apărut în presa chineză o informație care ar putea rezona cu ceea ce își doresc și unii de la noi, din zona politică – încă un

Andrei Caramitru în război cu o jurnalistă de investigații despre care afirmă că e „un nimeni absolut și frustrat”

O postare pe Facebookul Sidoniei Bogdan, cea care spunea despre Mihai Șora că ar fi exploatat pentru cauza protestelor #rezist, legendara figură fiind doar un bătrân

FOTO. De ce ne iubesc americanii? Culisele și contextul vizitei lui Klaus Iohannis la Casa Albă

Președintele Klaus Iohannis, ale cărui merite, prestație și prestanță pe plan extern sunt incontestabile, a acumulat zilele astea un capital electoral uriaș, imbatabil.

EXCLUSIV: Familia PSD-istului Șerban Nicolae, terorizată în Bahamas. Vacață de LUX pe Insula Paradisului

Dacă vă întrebați cumva ce mai face Șerban Nicolae – căzut pe fundul unui con de umbră după ce Viorica Dăncilă l-a debarcat din poziția de lider al

EȘEC grotesc al statului român în cazul tinerelor UCISE la Caracal. Incompetență, nesimțire și PENSII SPECIALE

Jurnalistul Mircea Marian (Newsweek România) răbufnește, pe Facebook, la adresa incapabilelor și sinistrelor autorități ale statului român, care, după ce au

În laboratoarele de propagandă ale PSD se pregătește o nouă manipulare electorală uriașă: miraculoase tratamente și vaccinuri anti-cancer din Cuba căreia, la schimb, îi vor șterge uriașa datorie față de România

În condițiile în care în mandatul său s-a înregistrat cel mai mare dezmăț bugetar, iar datoria externă a României a crescut numai anul acesta,

Iranul încearcă să provoace RĂZBOI în Golful Oman – șalupe militare iraniene au hărțuit un petrolier britanic

  • ACP
  • Jul 11, 2019
  • 2128

Atacurile iranienilor de luna trecută, îndreptate împotriva mai multor vase comerciale care tranzitau Golful Oman, au făcut ca Statele Unite să concentreze în

UPDATE. Elena Udrea bântuie prin Europa cu tolba plină de „informații devastatoare”. Destinația finală a celei mai corupte românce, dezvăluită de un analist plătit regește de către PSD

UPDATE. Potrivit unor surse Mediafax și DIGI, Elena Udrea ar fi aterizat seara trecută pe Aeroportul din Otopeni, iar în acest moment se află pe teritoriul