Astăzi ar putea fi ziua în care justiția, și așa destul de vulnerabilizată prin legile teribilei comisii Iordache, prin ordonanțe aberante, ievalăuri meschine, prin
UPDATE: CCR a amânat pentru a treia oară decizia ce-l privește pe infractorul Dragnea. Coincidență? Următorul termen va fi pe 20 mai Curtea
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a fost contrazis printr-un comunicat de presă, chiar de către instituția pe care o conduce, după
UPDATE. CCR a amânat pentru a cincea oară să se pronunțe cu privire la sesizarea lui Florin Iordache privind completurile de trei judecători. Următorul termen a fost
CCR a invalidat în data de 21 mai inițiativa cetățenească "Oameni noi în Politică". Astfel, 140 de mii de semnături strânse de aproximativ 1000 de
„M-a auzit tot autobuzul când i-am strigat că e groparul democrației de la noi și ‘rușine să vă fie’... La bagaje m-am dus la polițiști să le zic
Valer Dorneanu, considerat un apropiat al PSD, a fost reales, prin vot secret, la conducerea Curții Constituționale. În comunicatul CCR nu se precizează câte voturi
CCR a admis, miercuri, sesizarea lui Florin Iordache privind conflictul dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe tema constituirii
Victor Ponta a spus, week-end-ul acesta în repetate rânduri, că Liviu Dragnea s-ar putea salva, miercuri, 10 aprilie, cu sprijinul unui judecător de la CCR
UPDATE: Șeful Secției speciale de investigare a magistraților, Gheorghe Stan, a fost numit marți în funcția de judecător al Curții Constituționale cu 174 de voturi