Etichetați rezultatele pentru "consiliul ue"

Dan Alexe îl DESFIINȚEAZĂ pe ”jurnalistul” Doru Bușcu: ARGATUL lui Dragnea confundă Comisia UE cu Parlamentul UE! Un ZERO absolut

Plecând de la confuziile și inepțiile flagrante pe care Doru Bușcu le comite în așa-zisele sale editoriale, scriitorul și jurnalistul Dan Alexe avertizează, pe

Desemnarea Procurorului European, în colaps. Negociatorii Parlamentului European acuză reprezentanții Consiliului UE de ignoranță într-o scrisoare trimisă președintelui PE

Alegerea candidatului pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European a produs o scindare vădită între Parlamentul European și Consiliul UE. Astfel, în

Halucinant! Guvernul României îi ajută pe ruși să ocolească sancțiunile impuse de UE

Senatorul liberal Florin Cîțu a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care arată cum tandemul Dăncilă – Teodorovici ajută Rusia să ocolească sancțiunile

Zi importantă pentru Kovesi: Consiliul UE, așteptat să ia joi o decizie privind șefia Parchetului European

Europarlamentarul PNL Siegfired Mureșan a precizat că marți a avut loc o rundă foarte importantă de negocieri între reprezentanții PE și cei ai Consiliului UE pe tema

Doi oficiali europeni îi cer președintelui PE să fie desemnați să negocieze pentru Kovesi cu Consiliul UE

Președintele Comisiei de Libertăți Civile(LIBE), Claude Moraes, împreună cu președinta Comisiei de Control Bugetar(CONT), Ingeborg Grassle, îi cer președintelui

Riscă România să fie stat tampon în UE? Cu armata SUA, în umbra marelui urs

Poziția României în Uniunea Europeană, după alegerile parlamentare din luna mai, va depinde de marile puteri ale lumii. Politica externă a României oricum

Manifestație pro-UE. Oficialii europeni, întâmpinați cu scandări anti-Dragnea: "Europa, vrem să știi că a furat de la copii!"

Circa 700 de persoane s-au adunat joi seara în fața Bibliotecii Universitare, la protestul anunțat sub deviza "We need UE" și "Vrem Europa, nu dictatură" de

NEWS ALERT. Răzvrătirea politicianist-infantilă a premierului Boris Johnson, forțat de Parlament să ceară amânarea Brexitului: a trimis la UE solicitarea, dar fără s-o semneze

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat primirea din partea premierului britanic Boris Johnson a unei solicitări de amânarea a Brexitului, peste data

Consiliul UE anunță că nu a fost notificat oficial privind retragerea contracandidatului lui Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European

Publicația RFI a transmis că Laura Codruța Kovesi a rămas singură în cursa către funcția de procuror-șef al Parchetului European,

Tergiversările pe tema Brexit-ului continuă. UE mai dă o șansă Marii Britanii după întâlnirea ambasadorilor de la Bruxelles

Uniunea Europeană pare că mai dă o șansă Brexit-ului. Cererea de amânare a datei Brexit-ului a fost discutată de Donald Tusk cu liderii țărilor UE, iar marți