Etichetați rezultatele pentru "cristi olteanu"

Cristi Danileț prezintă implicațiile devastatoare pentru România în urma unei OUG pe Codurile Penale: Se întârzie accesul în Schengen! EXCLUSIV

Viorica Dăncilă a anunțat luni, 10 decembrie, că va fi dată o Ordonanță de Urgență pe Codurile Penale. Mai exact, va fi dată OUG doar pe prevederile constituționale,

Cristi Danileț: “Trebuie să fii conectat la mediul politic ca să ajungi în CCR și, din această cauză, la CCR pot ajunge oameni de care n-ați auzit niciodată”

Judecătorul Cristi Danileț s-a manifestat public foarte vocal împotriva lucrurilor care nu funcționau tocmai bine în sistemul de justiție românesc și asta

Cristi Danileț și Radu Carp vin cu o propunere care ar duce la dispariția "Dornenilor" din CCR. Cum trebuie reformată Curtea Constituțională

Asociaţia "Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană" (ICDE), prin judecătorul Cristi Danileț și constituționalistul Radu Carp, trage un semnal de alarmă privind

Judecătorul Cristi Danileț nu-și mai stăpânește revolta: "Este de neacceptat ca BOR să spună Parlamentului ce legi să dea sau să nu dea"

Implicarea puternică a Bisericii Ortodoxe Române în chestiuni laice a trezit nu o dată revolte și enervări justificate la nivelul societății civile. Mai nou,

Cristi Danileț, Raluca Prună și Siegfried Mureșan se raliază unei asociații care va promova și apăra valorile europene în România

Vineri a fost lansat la Cluj-Napoca proiectul intitulat Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Inițiativa va aduna un grup de intelectuali, profesori

De ce nici mama vitregă, nici frații Cristi și Basti Țopescu nu s-au alertat cu privire la dispariția Cristinei? Christel Ungar, văduva legendarului comentator sportiv, a fost racolată la Securitate încă de pe băncile facultății

Moartea prematură și în singurătate a Cristinei Țopescu, a cărei dispariție de cel puțin trei săptămâni a fost remarcată nu de familie, cum ar fi fost poate

Judecătorul Cristi Danileț o consiliază gratuit pe Viorica Dăncilă, care spune aiureli pe la Bruxelles. „Ea face parte din generația care își rezolva totul pe bază de pile, cunoștințe și relații”

Judecătorul clujean îi predă premierului Viorica Dăncilă - care le-a spus unor europarlamentari că în România nu există corupție, ci doar o manieră

PNL București, zdruncinat din temelii. Toți liderii de sectoare ar urma să fie DEMIȘI împreună cu Bușoi. Numele vehiculate pentru preluarea conducerii filialelor EXCLUSIV SURSE

Se anunță un început de săptămână tensionat pentru Partidul Național Liberal. Pe fondul scorului slab obținut la alegerile europarlamentare de unele filiale, se

Gașca "Ciordache" din Parlament, o nouă lovitură dată justiției: proiectul de lege ce prevede desființarea SS a primit raport de respingere

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a atras atenția că gașca deputatului PSD Florin "Ciordache" din Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat raport de respingere