Etichetați rezultatele pentru "grup parlamentar"

Tăriceanu, în cădere liberă. ALDE a rămas fără grup parlamentar și în Camera Deputaților

UPDATE Graţiera Gavrilescu, Alexandru Băişanu, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Marian Cucşa și-au depus luni demisia din grupul parlamentar al ALDE din Camera Deputaților. Pe

Pesediștii au insomnii din cauza sondajelor pesediste. Românii vor anticipate, iar PSD ar fi zdrobit de PNL la parlamentare

CURS, deținut de Iosif Buble, soțul deputatei PSD Diana Tușa, a dat publicității un sondaj de tip omnibus care relevă că cei mai mulți dintre români vor alegeri

EXCLUSIV: Dan Barna susține că habar nu are dacă este membru al grupului parlamentar de prietenie cu Venezuela comunistă! Regimul criminal de la Caracas

  • ACP
  • Aug 28, 2019
  • 973

Venezuela ultimilor ani a câștigat atenția întregii lumi prin criza de dimensiuni inimaginabile în care a fost târâtă de comuniștii care au

VIDEO Mărieș: "Stoica știa că nu poate clasa Dosarul 10 august, dar a vrut să facă rău PNL! PSD i-a zis că vrea să-l avanseze!". Importanța votului la parlamentare INTERVIU EXCLUSIV

Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, a precizat într-un interviu pentru Podul.ro că dispune de informații conform cărora procurorul Doru Stoica,

Disperare pentru Tăriceanu: partidul 4% a rămas fără grupuri parlamentare

Partidul 4% a lui Călin Popescu Tăriceanu a rămas oficial fără grupuri parlamentare. Plenul Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de desființarea grupului ALDE din

Sondaj parlamentare. Partidulețul securistului Dan Voiculescu, umflat artificial de soțul deputatei PSD Diana Tușa

Centrul de studii sociologice CURS, deținut de soțul deputatei PSD Diana Tușa, Iosif Buble, a început să pompeze electoral, împreună cu Antena 3, partidulețul

Ovidiu Raețchi pune pe jar PSD: "Primăvara va aduce, aproape sigur, alegeri parlamentare anticipate"

Deputatul PNL Ovidiu Rațechi precizează că în primăvară vor fi aproape sigur alegeri anticipate. Totodată, liberalul atrage atenția partidelor anti-PSD că strategia

Sondaj parlamentare: grupul infracțional PSD se prăbușește. PNL și USR-PLUS cresc în intențiile de vot ale românilor

PSD a scăzut de la 23% la 21,9% conform ultimului barometru IMAS privind alegerile parlamentare. De remarcat este că PNL, în condițiile în care majoritatea

Rafila, mesaj tranșant pentru adepții teoriei imunizării de grup: "Să evităm să ne îmbolnăvim, nu să încurajăm îmbolnăvirea! Tot sistemul medical ar fi în incapacitate de a interveni!"

Bilanțul ultimelor 2 zile privind epidemia COVID-19 în România a arătat o creștere exponențială a numărului celor care s-au infectat. Ieri au fost raportate 555

Moise Guran avertizează că PSD poate obține un scor bun la locale și parlamentare: "Resursele de pesedism sau de comunism sunt încă mult prea mari"!

Jurnalistul Moise Guran a participat luni seară în cadrul emisiunii Legile Puterii, moderată de Denise Rifai, și a analizat scorul de la alegerile