Etichetați rezultatele pentru "guvernare librala"

Eliminarea pensiilor speciale, printre prioritățile PMP solicitate viitorului Guvern. Eugen Tomac atrage atenția de ce NU se vor organiza alegeri anticipate

Președintele PMP Eugen Tomac i-a transmis președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că PMP este dispus să susțină viitoarea

Ponta își arată adevărata față după moțiunea de cenzură: ofertă pentru PSD la alegerile prezidențiale

Victor Ponta începe să își arate adevăratele intenții imediat după succesul moțiunii de cenzură, declarând că nu renunță la ideea unui candidat comun

VIDEO Moment inedit în Parlament. Un deputat își cere scuze pentru felul în care au fost abuzați cetățenii de către jandarmi și îi cere șefului Jandarmeriei să procedeze la fel

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi i-a solicitat șefului Jandarmeriei Române, Constantin Florea, să își ceară public scuze în numele instituției pe care o

Maia Sandu începe negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean, înghețat de Rusia. Reuniunea de la Bratislava

O nouă rundă de negocieri pentru soluţionarea conflictului din Transnistria, rămas îngheţat după un scurt război în 1992 între Chişinău şi forţele

VIDEO S-a făcut dreptate parțial! Jurnalistul Paul Arne Wagner a câștigat procesul cu Jandarmeria. 20 iunie, o zi neagră pentru democrația din România

"Jurnalistul german, aflat la protestul de miercuri seara din Piaţa Victoriei, a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor,

Ludovic Orban o avertizează pe Viorica că o așteaptă problemele penale dacă folosește tertipuri pesediste pentru a sabota moțiunea. Președintele PNL prezintă ultimele date ale negocierilor

Președintele PNL Ludovic Orban i-a avertizat pe Dăncilă și ceilalți pesediști să nu se folosească de bugetul public pentru a se ține cu dinții de guvernare

Iohannis, ieșire dură la adresa PSD: Îmi doresc ca această moțiune să treacă și acest guvern eșuat să pice

Președintele Klaus Iohannis a declarat la Iași că își dorește ca moțiunea de cenzură să treacă, catalogând actualul guvern pesedist drept unul "eșuat". "Eu

Klaus Iohannis: "Dăncilă îmi cere să încalc Constituția!" Președintele reiterează că Viorica trebuie să meargă în Parlament

Președintele României Klaus Iohannis refuză propunerea de ministru interimar al Educației, Nicolae Hurduc, pe care Viorica Dăncilă i-a înaintat-o

Dăncilă i-a trimis președintelui propunerile de interimari: ministrul "Star Trek", propus la Educație

Viorica Dăncilă i-a transmis vineri președintelui Klaus Iohannis propunerile noi de miniștri interimari: Potrivit G4Media, la Justiție a fost propus Daniel Suciu, la