Etichetați rezultatele pentru "impozitare pensii speciale"

Jurnalista Ioana Dogioiu dezvăluie manevra murdară a politicienilor PSD și PNL care au eliminat, chipurile, pensiile speciale: „Este o aberație populistă menită să conserve pensiile speciale, nu să le înlăture”

Într-o postare pe Facebook, jurnalista Ioana Ene Dogioiu califică legea privind eliminarea pensiilor speciale votată, azi, în Camera Deputaților într-o

Revoltător și intolerabil! De la o lună la alta plătim tot mai multe pensii speciale. Ministrul Budăi, indiferență totală față de presiunea opiniei publice: „Îmi asum”

Cu toate că opinia publică este tot mai nemulțumită și solicită tot mai vocal reducerea sau chiar eliminarea pensiilor speciale, numărul de beneficiari de acest tip de

Augustin Zegrean spulberă o ambiguitate: pensiile speciale aflate deja în plată pot fi tăiate potrivit noii legi! Fostul președinte al CCR dezvăluie care sunt vulnerabilitățile și hibele legii votate în Camera Deputaților

Într-un dialog la Digi24, deputatul Cristian Seidler, vicepreședinte al USR, și Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, au clarificat ambiguitatea privind pensiile

JAF NAȚIONAL. Pensii speciale majorate la 12 miliarde de lei; hrană pentru bugetari de peste 2,7 miliarde de lei

  • Feb 18, 2019
  • 831

Într-o postare pe facebook, deputatul USR Claudiu Năsui detaliază felul în care actuala coaliție de guvernare își unge electoratul fidel, vandalizând

Liderul deputaților PNL: "PSD vrea pensii speciale, nu alocații"! Ciolacu șantajează liberalii pe tema sesiunii extraordinare a Parlamentului

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a propus convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care să fie supus votului proiectul de abrogare a pensiilor

Câte spitale noi am fi putut avea dacă nu erau irosiți banii pe pensiile speciale ale unor privilegiați precum Dorneanu

Deputatul USR Claudiu Năsui a publicat luni un calcul care reflectă gaura bugetară produsă de pensiile speciale din 2016 până în prezent, fiind irosită suma de

VIDEO Eliminarea pensiilor speciale a fost amânată în Parlament la cererea PSD. S-a cerut consultarea Ministerului Muncii

Comisia de muncă a Camerei Deputaților a amânat marți luarea unei decizii referitoare la inițiativele legislative depuse de PNL și USR pentru eliminarea pensiilor

Ia la pensii speciale

Mă încearcă sentimente amestecate față de spectacolul pe care l-am văzut în Camera Deputaților. Liberali și pesediști au votat cot la cot, într-o

Florina Presadă solicită suspendarea pensiilor speciale pentru parlamentari: "Am depus un amendament"! Gaura bugetară enormă creată de privilegiații din Parlament

Senatoarea USR Florina Presadă a anunțat vineri că a depus un amendament la OUG30/2020 prin care suspendarea plății pensiilor speciale ale parlamentarilor pe întreaga

În PSD s-au scos din nou bâtele. Bacalbașa și "Genunche" Pop se războiesc cu ceilalți pesediști care ar susține eliminarea pensiilor speciale

Luni s-a desfășurat ședința reunită a grupurilor PSD din Senat și Camera Deputaților.  Conform surselor publicației Europa Liberă, discuțiile din ședință au