"Jurnalistul german, aflat la protestul de miercuri seara din Piaţa Victoriei, a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor,
A trecut mai bine de jumătate de an de când mii de protestatari au fost agresați de forțele de ordine, iar complicitatea și secretomania celor din fruntea Jandarmeriei
Colonelul Cătălin Paraschiv, cunoscut drept "fantoma albă" care a coordonat intervenția abuzivă, violentă, represivă a jandarmilor la protestul din data de 10 august
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, vineri seară, că a schimbat indicativele folosite de Jandarmeria Română, în convorbirile de pe stațiile radio, iar
Raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 a fost desecretizat joi și înaintat către DIICOT. CITIȚI
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi i-a solicitat șefului Jandarmeriei Române, Constantin Florea, să își ceară public scuze în numele instituției pe care o
Joi, 10 octombrie, se va desfășura votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a precizat că în cazul în
Când nu permiți administrației PSD să ascundă mizeria sub preș, aceasta devine represivă. Este și cazul administrației PSD din Sectorul 3 conduse de primarul
Duminică a avut loc un nou protest, intitulat "Cade una, cădem toate!", în fața MAI împotriva autorităților statului care nu au fost în stare să intervină
O fetiță de 8 ani, dată spre adopție către o familie din SUA, a fost bruscată, târâtă, traumatizată, așa cum veți vedea în filmările din articol,