Etichetați rezultatele pentru "lumina"

Inepția orchestrată de Vela de Paște, criticată aspru de Carmen Dumitrescu: "Dumnezeu nu ne-a învățat niciodată să fim proști! Să nu mergeți să luați lumină de la polițiști și jandarmi!"

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat marți acordul semnat între MAI şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va

MĂRTURII din COMUNISM. „Blestemați fie în veci cei ce și-au bătut joc de noi și cei care plâng după acele vremuri de coșmar!”

Frig, foame, întuneric, frică, dar mai presus de toate umilință și neputință, necesitatea, obligativitatea anulării propriilor porniri, trăiri, idealuri, vise pentru

30 de ani de la înființarea Memoria. Revista gândirii arestate: ”Cuvântul este lumină și nimeni nu-i poate pune căluș luminii!”

Se împlinesc 30 de ani de la înființarea Fundației Culturale Memoria și a Revistei Memoria. Revista gândirii arestate. În decembrie 1990, la puțin timp

Oreste îndeamnă românii să se trezească și să riposteze împotriva abuzurilor PSD-ALDE: "Bunicii noștri au murit în munți și in închisorile comuniste, e rândul nostru să păstrăm lumina aprinsă!"

Din 2016 până în prezent guvernarea PSD-ALDE sau mai bine spus guvernarea PSDragnea comite abuzuri după abuzuri împotriva întregului popor român.

În ciuda măsurilor luate de Vela de Paște, ministrul Sănătății îndeamnă la rațiune: "Putem avea un număr de cazuri grave, severe, care pot forța Terapia Intensivă!"

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat marți acordul semnat între MAI şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui. Lumina Sântă de la Ierusalim va

Marcel Ciolacu s-a apucat de resetarea PSD-ului, dar a uitat să-și dea restart la limba română. „Proasta pare acum o lumină pe lângă el!”

Prima declarație de presă a președintelui interimar al PSD Marcel Ciolacu, fostul vâslaș din barca în care Liviu Dragnea îl așezase în martie 2017

VIDEO "Dosarele de corupție vor cădea ca popicele" din cauza CCR! Birchall: "Există o strategie cu influențe estice de a decredibiliza anumite instituții din statul român! Dorneanu a luat lumină de la Moscova, probabil!"

Fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a criticat joi seară, la Realitatea PLUS, decizia CCR prin care s-a stabilit scoaterea interceptărilor SRI pe mandat de siguranță

Florin Negruțiu face lumină după raportul IML privind oasele din curtea lui Dincă: Ne întoarcem la primele piste ale anchetatorilor care investigau moartea a două fete

Legiştii au trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite la liziera unei păduri din Caracal, unde Gheorghe Dincă susţine

GALERIE FOTO Vești bune: La Casa Maniu s-a făcut, din nou, lumină! REABILITAREA se apropie de FINAL

Lucrările la reţeaua de electricitate la Casa Memorială „Iuliu Maniu“ din Bădăcin au fost finalizate, potrivit salajulpursisimplu.ro, iar imobilul aflat în

Vladimir Tismăneanu, concluzii dure după vizita oficialilor europeni: Distanța între Tusk și Dăncilă este de milioane de ani lumină! EXCLUSIV INTERVIU

Oficialii europeni au venit în vizită la București cu ocazia ceremoniei preluării oficiale a președinției Uniunii Europene de către România. Evenimentul a avut